Thoma Ionescu (1860-1926)

  1. Home
  2. Articles

Thoma Ionescu (1860-1926)

N. Angelescu
Aniversare, no. 1, 2005
* Clinica Chirurgie, Spitalul Clinic Coltea, Bucuresti


Dupã absolvirea Facultãtii de Medicinã si a Facultãtii de Drept, la Paris, în 1882, trece concursul de internat (1855) si apoi devine prosector (1888-1890) prin concurs, al Facultãtii de Medicinã, din Paris, reusind primul din 15 candidati, pentru care primeste premiul "Laborit" al Academiei de Chirurgie din Franta. Este invitat sã participe la Tratatul de anatomie al lui Poirier, Charpy si Nicholas - cel mai mare tratat din aceea vreme - unde scrie capitolul "L'anatomie du tube digestive", aducandu-si o serie de contributii originale precum: aponevrozele faringelui, anatomia stomacului si duodenului, fasciile rectului, herniile interne retroperitoneale si altele.
În 1892 obtine titlul de "Doctor în medicinã" cu teza "L'Évolution intrauterine du colon pelvien". În acelasi timp se prezintã la concursul de agregat de anatomie unde obtine un succes strãlucit la proba oralã dar, din motive nationale, comisia îl admite pe Sebileau.
În 1895 este chemat în tarã si, desi avea numai 35 ani, printr-o lege specialã, este numit Director al Institutului de Anatomie Topograficã si Chirurgie Experimentalã de la Facultatea de Medicinã, din Bucuresti ce fusese înfiintatã în 1869 si profesor de clinicã chirurgicalã, la Spitalul Coltea.
În publicatiile medicale din perioada respectivã se atestã bogata activitate experimentalã din cadrul Institutului condus de Th. Ionescu unde se efectuau osteosinteze, suturi vasculare, suturi intestinale manoplan, studiul secretiei gastrice dupã diverse interventii operatorii si altele, fiind primul initiator al unei chirurgii fiziologice.
La Coltea, stabileste, de la început, principiile de bazã ale chirurgiei moderne, introduce asepsia cu sterilizarea instrumentarului si a materialelor si lãrgeste aria antisepsiei dupã principiile lui Pasteur si Lister. Avand o formatie anatomicã, executã o serie de manevre si operatii considerate ca premiere nationale si mondiale. Se preocupã de chirurgia lantului simpatic cervical, în boala Basedow (1899) si executã rezectia ganglionului stelat în angorul pectoral (1912) împreunã cu V. Gomoiu. În 1887 face prima craniotomie pe care o asociazã cu rezectia de cortex cerebral (1901) si cu scarificarea arahnoidei pentru decompresiune, iar în 1896 face prima rezectie de maxilar superior.
La Congresul de la Marsilia (1898) pledeazã pentru abordul afectiunilor din sfera genitalã femininã prin laparotomie si recomandã ablatia totalã utero-anexialã, în caz de supuratii.
Practicã, deasemeni, rezectia totalã, de anevrism arterio-venos carotido-jugular, splenectomii, rezectii abdomino- perineale în cancerul rectal, suturi intestinale monoplan si o serie de interventii ortopedice.
La primul Congres International de Obstreticã si ginecologie, de la Roma (1902) este numit raportor si prezintã limfadenocolpohisterectomia lãrgitã cu extirparea ganglionilor lombo-aortici, în cancerul de col uterin (premierã mondialã) iar la primul Congres al Societãtii Internationale de Chirurgie, de la Bruxelles (1905) este unul dintre raportori si prezintã principiile tratamentului afectiunilor necanceroase ale stomacului, pledand pentru rezectia gastricã sau, în imposibilitatea de a fi executatã, recomandã excluderea pilorului asociatã cu rezectia stomacului (prioritate mondialã).
Deasemeni, în amputatia de rect, pentru cancer, recomandã evidarea ganglionilor din fosele obturatorii.
În monografia dedicatã lui Th. Ionescu (1962), Prof. I. Fãgãrãsanu seria: "Operatiile sale se caracterizau prin ordine anatomicã, precizie si rapiditate, calitãti pe care le-a transmis si elevilor sãi, alcãtuind specificul chirurgiei romanesti".
În 1908 introduce rahianestezia cu stovainã, începutã de C. Poenaru-Cãplescu, pe care o urcã panã în regiunea cervicalã, pe care o asociazã cu stricninã si, ulterior, cu cofeinã (prioritate mondialã) si pe care o face cunoscutã în tãrile Europei si în America unde i se face un bust si i se dã numele lui unei sãli, la spitalul din Boston. În 1912 publicã o monografie, la Paris, pe aceastã temã, în care precizeazã toate datele de tehnicã, instrumentar si cantitate pentru fiecare tip de interventii.
În afara monografiilor, Th. Ionescu a elaborat peste 650 de studii, memorii si comunicãri prezentate la congrese medicale internationale si în tarã sau publicate în diverse periodice, abordand aproape întreaga patologie si tehnicã chirurgicalã.
Una dintre cele mai mari realizãri ale sale o reprezintã scoala de chirurgie de la Coltea, din care s-au ridicat Ernest Juvara, Amza Jianu, Alexandru Cosãcescu, Ion Bãlãcescu, Traian Nasta, Iacob Iacobovici, Dimitrie Gerota, Constantin Daniel si altii care, la randul lor, au format alte scoli chirurgicale.
La disparitia sa, în 1926 Prof. I. Cantacuzino remarca faptul cã "putini sunt în tara noastrã, manuind bisturiul care sã nu fie direct sau indirect din scoala lui Th. Ionescu".
În 1897 înfiinteazã revista "Chirurgia" pe care a condus-o panã la moarte si, un an mai tarziu, împreunã cu alti chirurgi, fondeazã "Societatea de Chirurgie" fiind presedinte, de mai multe ori.
A fost decan al Facultãtii de Medicinã din Bucuresti, de mai multe ori, contribuind la dezvoltarea bibliotecii si rector al Universitãtii din Bucuresti.
Thoma Ionescu a fost si un mare patriot care si-a adus contributia, din plin, în primul rãzboi mondial, la marea unire din 1918, pledand, pentru aceasta în calitate de primul nostru delegat la "Societatea Natiunilor", în 1920, unde a publicat si 2 volume intitulate "La quéstione roumaine".
În 1909 a fost primit membru corespondent al Academiei de Chirurgie, din Franta iar în 1922 a fost ales membru asociat si decorat cu" Legiunea de onoare".
Dupã disparitia sa, la o sedintã a Academiei de Chirurgie, din Franta, Prof. J.L. Faure declara: "Thoma Ionescu a detinut un rol eminent printre chirurgii epocii sale. A fost mai mult decat un savant ilustru, mai mult decat un mare chirurg, a fost un mare cetãtean al cãrui nume va dãinui în istoria patriei sale", iar la o sedintã a Societãtii de Chirurgie, Prof. N. Hortolomei spunea despre Th. Ionescu: “Omul a dispãrut dar spiritul sau a rãmas, a cãlãuzit si cãlãuzeste, încã, mersul acestei societãti".