Theodor Burghele (1905 - 1977)

Personalitate a chirurgiei si urologiei românesti contemporane, recunoscut pe plan national si mondial, academicianul Theodor Burghele (foto coperta) provenea dintr-o familie de boieri moldoveni intelectuali (cu 4 copii), cu legãturi de rudenie cu Al.I. Cuza, Nicu Gane, D. Capsa, Tr. Nasta si D. Sturza.
Nãscut la 12 februarie 1905, la Iasi, urmeazã scoala primarã, liceul si Facultatea de Medicinã, la Iasi, obtinând titlul de "Doctor în medicinã", în 1929, cu teza "Spleno-megalia micoticã", dupã care este numit asistent în Clinica Prof. N. Hortolomei si, în acelasi timp, lucreazã ca aspirant si preparator la Institutul de anatomie, din Iasi.
Între 1930 - 1931, face un stagiu de urologie, la Viena, unde se remarcã prin recomandarea nefroureterectomiei cu excizia unei "pastile" din vezica urinarã în tuberculoza urinarã.
Dupã venirea Prof.N.Hortolomei, la Clinica de chirurgie Coltea (1933), este transferat în aceastã clinicã si ajunge sef de lucrãri (1937) si apoi conferentiar (1940) si sef al Clinicii de urologie.
Împreunã cu Prof. N. Hortolomei, publicã o serie de articole, printre care: "La dinamique des voies urinaires superieures: etude clinique" (1935), referat în 13 publicatii internationale; "Alcoolizarea simpaticului lombar în arteritele juvenile" (1936), referat în 6 publicatii mondiale; "Rolul paratiroidelor în litiaza aparatului urinar" (1938) referat în 4 publicatii strãine si altele.
Odatã cu înfiintarea Clinicii de chirurgie si urologie, la Spitalul Panduri, în 1946, este numit profesor si preia conducerea clinicii timp de 30 de ani pe care a utilat-o si a modernizat-o, construind o policlinicã si un laborator de chirurgie experimentalã.
Ca si maestrul sãu, a abordat o paletã largã de interventii chirurgicale si urologice: chirurgia tubului digestiv, hepatobiliarã, pancreaticã, cardiacã, oncologicã, ginecologicã, a peretelui abdominal, rinichiului si ureterului, tumorilor vezicale, tuberculoza uro-genitalã, vezica neurogenã si altele si a îmbunãtãtit terapeutica urologicã si chirurgicalã cu metode si tehnici moderne, fãcând din clinica de la Panduri, sursa principalã a urologiei românesti moderne.
În 1957, în Clinica de la Panduri, s-a tinut primul curs postuniversitar de terapie intensivã.
A acordat o mare importantã chirurgiei experimentale. In laboratorul respectiv, s-au fãcut transplante experimentale renale, la câine, care a constituit baza transplantelor renale, la om, efectuate, mai târziu de elevul sãu Eugen Proca.
De asemeni, s-au efectuat studii de dinamicã urinarã, plãmâni de soc, rinichi de soc, de imunologie si altele.
Era un pedagog deosebit care iubea studentii si era iubit si apreciat de studenti prin prelegerile de înaltã tinutã, pregãtite cu grijã.
Personaj de înaltã culturã, cu o inteligentã sclipitoare, cu o memorie demnã de invidiat, înzestrat cu o putere de munca iesitã din comun si cu un înalt spirit organizatoric, a format o echipã de chirurgi si urologi de înaltã tinutã.
Era de o complexitate sufleteascã derutantã, care inspira respectul si, uneori, chiar teama, dar avea o bunãtate nemãrginitã, sprijinind pe oricine, la nevoie.
Desi provenea dintr-o familie boiereascã, în perioada socialistã, datoritã capacitãtilor sale, a ocupat o serie de functii administrative: Rector al U.M.F. Bucuresti (17 ani); Presedinte al Societãtii Române de Chirurgie si redactor sef al revistei "Chirurgia", ministru al Sãnãtãtii si Presedinte al Academiei Române, care i-au permis accesul la conducãtorii regimului pentru rezolvarea unor probleme de învãtãmânt medical si de asistentã medicalã, precum: dotarea bibliotecii U.M.F., dotarea unor clinici cu aparaturã si instrumentar si protejarea unor medici valorosi care cãzuserã în dizgratie, pe unii dintre ei, salvându-i chiar din detentie.
Împreunã cu colaboratorii, a elaborat o serie de lucrãri de valoare, pe care le-a comunicat sau publicat, în tarã si strãinãtate precum si o serie de monografii: "Vitaminele în chirurgie", "Rinichiul de soc" (1962) în colaborare cu W. Rugendorf, "Urgente în urologie" (1967) în colaborare cu D. Bocancea, P. Simici si V. Neagu, "Erreurs, fautes et risques en urologie" (1971), "Viata si opera Acad. N. Horolomei (1972), Tulburãri vezicale în traumatismele medulare (în colab. Cu V. Ichim), "Tuberculoza uro-genitala" (împreunã cu C. Blaga) si altele.
De asemeni, a fost redactor al Tratatului de patologie chirurgicalã (Ed. Med. 1975).
A avut nenumãrate titluri stiintifice, la noi si peste hotare, fiind membru al multor academii de stiinte medicale strãine si membru în colegiul de redactie al multor reviste strãine, dar cel mai mult i-a plãcut titlul de profesor de urologie, specialitate preluatã de la maestrul sãu, pe care a dezvoltat-o fiind la curent cu tot ceea ce se petrecea în medicinã.
S-a preocupat de formarea si specializarea colaboratorilor pe care i-a trimis la mari clinici chirurgicale si urologice din Europa si S.U.A. si a format o scoalã de chirurgie si urologie, poate cea mai mare din vremea noastrã, din care s-au ridicat 10 profesori: - V. Neagu, E. Proca, P. Simici, Cl. Ioanid, C. Blaga, V. Ichim, P. Georgescu, D. Niculescu, N. Angelescu si N. Noica - care au lucrat atât în Bucuresti, cât si în tarã, la rândul lor formatori si continuatori de scoli medicale.
Meritã sã amintim respectul pe care Acad. Th. Burghele îl avea pentru scolile medicale, afirmând: "Noi suntem ceea ce suntem datoritã scolii care ne-a format".
Am avut sansa sã lucrez în colectivul acestui mare om, mereu în activitate, volubil, plin de neastâmpãr si energie care si-a iubit profesia cu o pasiune greu de egalat si care ne-a dat cel mai strãlucit exemplu de cum trebuie sã lucrezi în chirurgie - nu dupã program ci fãrã a tine seama de noapte, de sãrbãtoare si, uneori, nici de concedii si cã trebuie sã citim tot timpul pentru a ne mentine în actualitate.

Bibliografie selectivã
1. ANGELESCU, N. - Centenar Th. Burghele. Chirurgie (Bucur.), 2005, 100.3:213.
2. PROCA, E. - Profesorul Th. Burghele. Chirurgia (Bucur.), 1977, 26.4:241.
3. SARBU, V. - Pagini din istoria chirurgiei românesti. Ed. Academiei Romane, 2002, pag. 641-642.