Scurt istoric privind înfiintarea Universitãtii de Medicinã Timisoara si al Clinicii II Chirurgie

În acest an, 2006 la 15 iulie, UMFT a împlinit 61 de ani de când a luat fiintã respectiv la 15 iulie 1945, sub forma unei modeste Facultãti de Medicinã. Asemeni tãrii noastre Facultatea de Medicinã a trecut prin numeroase evenimente pe plan politic, economic si social la care cei mai în vârstã dintre noi au fost martori sau participanti.
La înfiintarea Facultãtii de Medicinã din Timisoara, un rol important l-au avut Primul Ministru al României în acea vreme Dr. Petru Groza si fruntasul tãrãnist Sever Bocu.
Înfiintarea unei Institutii de Învãtãmânt Medical Superior era agreatã si sprijinitã de largi paturi ale populatiei bãnãtene. În ciuda a numeroase dificultãti, ideea înfiintãrii Universitãtii de Vest, care includea si Facultatea de Medicinã, a avut succes în cele din urmã si a fost realizatã.
Prin Decretul Lege nr. 660, semnat de Regele Mihai I, în urma raportului comun al ministerelor: Educatiei, Finantelor, Economiei si al Sãnãtãtii, se consfinteste înfiintarea Universitãtii de Vest la Timisoara, având în componentã mai multe facultãti, printre care si Medicina Umanã. Aceasta a fost prima facultate care a început sã functioneze la 18 iulie 1945, datoritã efortului si sprijinului Ministrului Sãnãtãtii de atunci, Prof. Dr. Dumitru Bagdasar.
Primul Decan al Facultãtii de Medicinã a fost Prof. Dr. Serban Brãtianu, care a avut merite deosebite în organizarea învãtãmântului preclinic. Era ajutat de Prof. Dr. Zalman Iagnov, care ocupa functia de prodecan si conducea Catedra de Anatomie.
Cursurile se tineau în spatii împrumutate la scoli, deoarece Facultatea nu avea deocamdatã un sediu.
La începutul lunii octombrie 1945, s-a obtinut datoritã sprijinului autoritãtilor locale, spre folosintã clãdirea "Bãnãtia" care fusese înainte de al doilea rãzboi mondial liceul confesional german.
În ceea ce priveste învãtãmântul clinic de chirurgie generalã, ctitori ai acestei ramuri de învãtãmânt medical, au fost Prof. Dr. Ion Muresan, Prof. Dr. Ion Fãgãrãsanu si conf. Dr. Pius Brânzeu.
Am avut onoarea si deosebita satisfactie sã lucrez initial ca medic secundar din 1952, la clinica II chirurgie de la spitalul Bega, condusa de Prof. Dr. Doc. I. Muresan chirurg de exceptie si un sef de clinicã cu calitãti remarcabile si apoi de-a lungul anilor am fost promovat pânã la functia de profesor.
În 1936 Dr. Ion Muresan, fost sef de lucrãri al Prof. Iacobovici la Clinica Universitarã Chirurgicalã Cluj 1933-1936, ocupã prin concurs postul de medic primar la Spitalul de Chirurgie, Sanatoriul Bega Timisoara. El este succesorul în aceastã functie al altui mare chirurg bãnãtean, Dr. Aurel Cândea care a condus serviciul de chirurgie al spitalului Bega 1919-1934.
În 1945, la înfiintarea Facultãtii de Medicinã, pe baza activi-tãtii sale chirurgicale si stiintifice este numit primul profesor de chirurgie la catedra de Patolgie Chirurgicalã, iar sectia de chirurgie de la spitalul Bega primeste statut de Clinica Chirurgicalã, în cele din urmã devenind Clinica II Chirurgicalã.
Cunostea si folosea curent limba germanã si maghiarã si s-a strãduit, cu rezultate notabile, sã învete pentru documentarea sa în literatura medicalã, limba englezã si dupã al doilea rãzboi mondial si limba rusã.
Îl vãd cu ochii mintii, un om de staturã scundã dar robustã, aproape atleticã, un mers întotdeauna egal, sigur si rapid, cu privirea pãtrunzãtoare a ochilor sãi albastri si limpezi, cu o gurã si bãrbie voluntare, subliniind caracterul tenace al omului, cu o tinutã vestimentarã corectã si sobrã, desi putin desuetã, totdeauna cu vestã, nedorind sã atragã atentia prin nimic exterior.
Putin vorbãret si uneori închis, numai cu timpul cei care aveau privilejul si prilejul sã se apropie de el, descopereau cã acest om taciturn este foarte instruit si informat nu numai în specialitatea sa, dar si în alte domenii extramedicale (printre care istoria Transilvaniei si a Europei centrale). Austeritatea sa era aparentã, de suprafatã. Ea ascundea în profunzime un fond imens de bunãtate si optimism, o inimã generoasã.
Îi plãceau frumusetile naturii. Excursiile constituiau pentru el o veritabilã detenta. L-am însotit în douã concedii în 1955 si 1956 în Muntii Fãgãras, greu accesibili dar mãreti si frumosi în sãlbãticia lor.
Am mostenit de la Prof. Dr. I. Muresan grija si respectul fatã de omul bolnav.
Domnia sa a abordat cu temeinice cunostinte, cu perseve-rentã si mult talent, cele mai grele domenii ale chirurgiei timpului sau: operatii pe tiroidã, chirurgia reconstructivã a esofagului, exereze întinse în neoplazii, chirurgia majorã a întregului tub digestiv, chiste hidatice pulmonare si a fost promotor în chirurgia plasticã, în primul rând facialã, respectiv în afectiunile congenitale ale fetei, ale nasului, ale pleoapelor si planseului bucal, precum si chirurgia reconstructivã ale unor defecte tegumentare ale extremitãtilor si organelor genitale.
Opera dupã metode clasice recunoscute, dar finetea, eleganta si mãestria cu care executa întreaga operatie, transformau actul operator într-un ritual exact si eficace.
Profesorul Ion Muresan a activat în învãtãmântul medical superior la Timisoara timp de 22 de ani (1945 - 1967). Douãzeci si douã de promotii au trecut prin clinica sa.
Inzestrat cu o rarã constinciozitate, el a transmis cu dragoste studentilor cunostintele proprii, pasiunea pentru studiu, devotamentul si compasiunea fatã de omul bolnav. Lipsite de strãlucire oratoricã, de orice pretiozitate si emfazã, expunerile lui pãreau mai degrabã convorbiri de la om la om.
Studentii îl priveau cu admiratie, chiar dacã si cu oarecare teamã pentru exigenta-i recunoscutã la examene. Era apreciat însã pentru corectitudinea lui ireprosabilã si pentru simtul de dreptate în acordarea notei. Se strãduia sã nu acorde nici unui student mai mult sau mai putin decât meritã. Nu accepta interventii.
În perioada activitãtii ca profesor, dar si anterior ca medic primar, din 1936 si pânã la pensionarea sa în 1967, Spitalul Bega a constituit o pepinierã de formare a specialistilor în chirurgie.
Elevii sãi au deprins de la domnia sa subtilitãtile examinãrii clinice, arta de a opera, cultul omului suferind, perseverenta si rãbdarea în cazurile dificile. Exemplul activitãtii sale zilnice constituie lucrul cel mai de pret din opera sa. Forta modelatoare a personalitãtii sale asupra generatiilor de chirurgi, cãrora le apartin si eu, a fost una dintre cele mai puternice. Avea acea calitate idealã a medicului de a îmbina într-un mod fericit întelegerea, rãbdarea, compasiunea, aplecarea omeneascã la suferinta semenului sãu si un profesionalism extrem de corect.
Stia sã transmitã elevilor sãi sentimentul cã înaintea lor si în grija lor se afla "Mãria Sa Bolnavul" si respecta în acest fel celebra replica a lui Ambroise Pare de a "trata fiecare bolnav ca pe un rege".
Acorda, de asemenea, o atentie mare fiziologiei, fiziopatologiei, anatomiei patologice. Cine reia cursul de "Patologie a esofagului" al Profesorului Muresan, rãmâne uimit de numãrul de pagini dedicat acestor discipline. Era preocupat de lãrgirea si aprofundarea cunostintelor, de studierea noilor metode operatorii; le prezenta pe larg, dorind, sã le aducã la cunostintã studentilor sãi, dar mai ales colaboratorilor sãi.
Consider cã investitia de încredere si sperantã în continuatorii sãi spirituali, a dat rezultate dintre cele mai bune. Adevãrat sef de scoalã a fost drept si nepãrtinitor fatã de toti elevii sãi, cãrora le-a câstigat stima si dragostea prin calitatea si volumul muncii sale, prin corectitudinea si probitatea sa profesionalã si comportamentalã. Era si a rãmas un titlu de mândrie, ca un blazon de noblete, sã te declari elev al Profesorului Ion Muresan. Ctitor al învãtãmântului chirurgical, a lãsat în urmã o operã durabilã prin idealurile si deprinderile pe care a stiut sã le sãdeascã în elevii sãi.
În 1967, prin pensionarea Prof. I. Muresan, eu fiind conferentiar si adjunctul profesorului, am fost numit sef al Clinicii II Chirurgie, apoi promovat profesor si am condus clinica pânã în 1992, când am fost pensionat.
Am avut satisfactia cã am beneficiat în activitatea din clinicã de colaboratori valorosi care au devenit progresiv profesori si sefi de clinici chirurgicale: Nicolae Bucsa, Crisan Gruia, Doru Bordos, Constantin Nica,Teodorescu Marius, Traila Nicola, Fulger Lazãr, Florin Miculit, Doru Valceanu, s.a.
În perioada conducerii Clinicii II Chirurgie, mai ales si dupã aceea în clinicã s-au abordat o serie de domenii importante ale chirurgiei moderne.
Tinând cont de progresele chirurgicale realizate pe plan mondial, s-au abordat mai ales în ultimile douã decenii, noi domenii si noi metode chirurgicale. Mã voi referi în cele ce urmeazã la chirurgia laparoscopicã, domeniu cãruia colectivul Clinicii II Chirugie ia acordat o prioritate deosebitã în ceea ce priveste asimilarea diferitelor proceduri. Acestã cale de abord este mai putin agresivã si mai bine suportatã de pacient la care se adugã scurtarea timpului de spitalizare si a duratei incapacitãtii de muncã postoperatorii. Ea evita riscul eventratiei mai ales la persoane vârstnice sau obeze. Prin aceasta a câstigat continuu teren fatã de solutionarea clasicã ale unor afectiuni abdominale atunci când conditiile locale o permit. Este deci vorba de cazuri selectate care se pretau la aceastã interventie.
În Clinica II Chirurgie s-a efectuat prima colecistectomie laparoscopicã în 1994 în premiera regionalã. În cursul urmãtorului an tehnica este extinsã practicându-se apendicectomia laparoscopicã, cura chistului renal, a varicocelului, a sarcinii extrauterine si a patologiei anexiale. Tot colectivul clinici participã la numeroase cursuri de specializare în special la Strasbourg. Începând cu anul 1997 se abordeazã proceduri avansate de chirurgie laparoscopicã: cura herniei hiatale si tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian prin fundoplica-tura, sutura ulcerului perforat duodenal, splenectomia, nefrectomia laparoscopicã, simpatectomia lombarã si toracicã pe cale minim invazivã, timectomia toracoscopicã pentru mistenie Gravis, histerectomia, splahnicectomia toracicã, colectomia segmentarã, amputatia de rect etc.
Nu putem sã nu concludem cã aparitia, dezvoltarea si extinderea chirurgiei laparoscopice, reprezintã un moment extrem de important, un moment de cotiturã în evolutia chirurgiei contemporane.
În final doresc sã felicit colectivul Clinicii II Chirurgie de care mã simt legat sufleteste, pentru activitatea si realizãrile sale si sã-i urez sã mentinã în continuare pasul cu progresele chirurgiei moderne si pentru succese în profesie.

Vã multumesc pentru atentia care mi-ati acordat-o!

• Timeviewed: 4295 times