Sãrbãtorire

Observator

Stimati chirurgi, adunati la acest mare congres

Vã multumesc din inimã pentru onoarea ce mi-ati fãcut, adunandu-vã în jurul meu la aceastã întalnire sãrbãtorescã, neuitand cã nu peste mult timp împlinesc 90 ani (la 20 iulie 2004), ceea ce pentru un chirurg este o adevãratã performantã, pe care sper s-o ajung si datoritã urãrilor dumneavoastrã.
Este o atentie la care n-am visat niciodatã, pentru cã mi se pãrea ca din poveste, dar vãd totusi cã mi se întamplã si pentru aceasta doresc sã multumesc în primul rand Comitetului Societatii Romane de Chirurgie, în mod deosebit d-lui Prof. Dr. Cristian Dragomir, presedintele nostru, pe care-l cunosc de mult, tocmai venise din strãinãtate unde învãtase, sã-si ocupe locul cred cã de conferentiar, la clinicile chirurgicale din spitalele iesene, unde mã aflam si eu în vizitã, printre profesorii ieseni de atunci, dintre care unii s-au dus, dar cu unii chiar si acum ne mai scriem pe la sãrbãtori; mã gandesc la profesorii Costache Lazãr si Victor Strat, pe care-i salut si de aici; si mai multumesc d-nilor profesori Aurel Andercou, student si prieten al meu, dar si profesorului Vasile Sarbu de la Constanta, cu ochii deschisi asupra chirurgiei, care-l onoreazã ca si pe noi chirurgii, si care amandoi se înscriu în inima mea ca reprezentanti ai dragostei si prieteniei si le multumesc.
În acest moment, nu stiu prea bine ce trebiue sã vã spun din multimea de lucruri ce vreau sã vi le spun, dar dacã cineva m-ar întreba la acest moment apoteotic ce am vrut sã fiu, ce sunt si ce-am fãcut, fãrã nici o ezitare, as rãspunde cã sunt chirurg si cã n-am fãcut nimic altceva în viata mea, decat chirurgie.
Am aproape 70 ani de chirurgie (bãgati de seamã, aproape 70!), si-n tot timpul am fost convins cã exercit o profesiune de mare onoare, care începe cu ucenicia mestesugului, poate cã mai plinã de sudoare si de casnã decat altele, - ah! Gãrzile marilor urgente, trecand panã la profesionalitatea cea mai înaltã, la care preocupare nu este tehnicitatea profesionalitãtii, ci grija pentru cel pe care-l operezi, panã la adancirea problemelor de patologie, diagnostic si tratament, si-n totdeauna la alegerea solutiei cea mai potrivitã, fiind vorba de viata omului.
Ca operator, am înteles necesitatea ocrotirii sufletului celui bolnav, pentru care sentimentul existentei unui om care-ti vrea binele, este de importantã pentru vindecare. si-n acest complex fizio-psihologic, prezenta si chiar cultivarea colegialitãtii, fatã de cei cu care lucrezi, fãcand forta omului, în cadrul colectivului social este nemaipomenit.
Pentru cã chirurgia, ca o profesiune de echipã, pune în evidentã în intimitatea ei, marile valori umane, ca o promotoare a socialului ... si cat de pretios e sã ai un ajutor bine pregãtit, la momentele de rãspantie în operatie. Am fost totdeauna împotriva urii, a invidiei, a dusmãniei între medici, întelegand cã membrii breslei chirurgicale, reprezintã o mare familie, pentru întãrirea cãreia m-am strãduit si mi-am pus sufletul. Am umblat pentru a-i cinsti pe chirurgi, pe la toate reuniunile, sedintele, simpozioanele, din tarã, de la Botosani la Turnu Severin, de la Baia Mare la Timisoara, dar si la Zalãu, Bãicoi, Husi etc., am cunoscut pe toti chirurgii si toti chirurgii mã cunosteau.
Am avut grijã sã-i învãt pe studentii mei din anii III si IV de medicinã, ce trebuie sã stie si sã facã devenind singuri în practica medicalã si mai sunt si acum unii dintre ei cãrora le face plãcere cand mã întalnesc, sã mã salute cu "domnule Abdomen Acut", povestind din cazurile lor; am avut o activitate stiintificã sustinutã, comunicand si publicand multe lucrãri (peste 900), în care, cel putin într-unele se gãseste si o franturã de stiintã, dar mai ales, sau în acelasi timp am operat, privind Clinica Chirurgicalã I din Cluj, ca una dintre cele mai renumite clinici, pentru care nici un efort nu este prea mare, cum n-am uitat niciodatã cã fac parte din scoala medicalã clujeanã, ai cãror ctitori mi-au fost profesori, cãrora le voi fi întotdeauna obligat si recunoscãtor.
Am fost si prin strãinãtate la cateva congrese importante ale Societãtii Internationale de Chirurgie, sau ale Societãtii Internationale de Chirurgie Digestivã, a profesorului Grassi, la care sunt membru fondator, cu care devenisem prieten, dupã ce l-am avut oaspete la Cluj, meritul revenindu-i în întregime profesorului Nana; dar într-o vreme în care mersul în strãinãtate reprezenta o expeditie temerarã, si cei 100 $ pe care-i cãpãtam, trebuia sã-i împãrtim în 2 sau în 3, în schimb aveam masina plinã de salam si cutii de conserve cu "costitã cu fasole": si era foarte frumos.
Un distins coleg profesor, a spus cã sunt în cadrul Universitãtii de Medicinã din Cluj un "ultim romantic", si luand aceastã caracterizare ca un compliment, strãduindu-mã sã arãt studentilor mei si chiar ucenicilor mei cã si în chirurgie, ca în toatã miscarea vietii, folosirea sufletului prin dãruirea lui, pe laturile generozitãtii celei mai înalte, te fac sã realizezi activitãti, ca sã nu zic "opere", de care ca om trebuie sã te simti mandru.
Si cred cã trebuie sã mai spun cã încã din tinerete, am scris la gazete si reviste si chiar si despre medicinã: si chiar cãrti, alegandu-mi eroi care puteau sã-mi serveascã si de model si amintesc biografiile: Albert Schweitzer, Theodor Billroth, Stefan Micle si chiar una ce-mi este dragã, biografia parintelui meu Onisifor Ghibu; am realizat volume memoriale despre Iuliu Hatieganu si Victor Papilian, la împlinirea centenarului nasterii lor; si împreunã cu profesorul A. Nana, am scris la Editura Enciclopedicã, poate în anul 1972, o lucrare "Chirurgia secolului XX", de mult epuizatã, dar care sã-l tratati avãnd în vedere cate s-au întamplat în ultima vreme în chirurgie: "Chirurgia la început de mileniu".
Si tanjesc crezand cã mai pot, as fi cel mai fericit sã facem împreunã cu profesorii de la clinicile de chirurgie din Cluj-Napoca, unii dintre ei, chiar studentii mei, o lucrare despre "Abdomenul Acut", sub redactia Prof. Dr. Crisan Mircioiu - ar fi minunat si sã rãmanã pentru posteritate; si pot sã mã gandesc cã dupã aparitia cãrtii se va putea auzi pe coridoarele clinicilor, si chiar din toatã tara, în loc de "dã-mi te rog Mondor-ul tãu", "dã-mi te rog Mircioiul tãu". Nu zãu, ar fi prea frumos.
Nu uit sã vã spun cã de cel putin 40 ani sunt angajat în activitatea pentru educatia adultului, fiind rectorul Universitatii Populare din Cluj-Napoca de mai bine de 30 de ani. si mai am încã treabã!
Dar înainte de a termina, doresc sã vã dau din suflet un sfat, asa cum se obisnuieste la asemenea ocazii, celor ce mã înconjurati indiferent de varstã: "Vã rog domnilor chirurgi, faceti sau purtati "jurnal zilnic", despre viata si activitatea d-voastrã, sau mai simplu "tineti un jurnal". Pe mãsurã ce timpul trece, acesta devine tot mai pretios si puteti sã gãsiti în el mangaiere si îmbãrbãtare pentru situatii neprevãzute sau critice: si pot gãsi si altii. În ce mã priveste, vã rog sã mã credeti, dacã as fi avut "un jurnal", as fi fost de mult celebru...
Cu aceasta, cred cã v-am spus si-n timpul pe care l-am avut la dispozitie, tot ceea ce trebuia sã vã spun, dintr-o lungã viatã dedicatã si închinatã chirurgiei, si am sã fiu cel mai fericit sã mã gandesc cã unii dintre d-voastrã, si sigur dintre cei mai tineri, dupã congres, prin clinicã sau prin spital, sau în orele de gardã, se vor gandi "Avea dreptate Mircioiu, chirurgia este o treabã serioasã".

Vã Multumesc,
Prof. Dr. Doc. Crisan Mircioiu

• Timeviewed: 3792 times