Sãrbãtorire
Editorial, no. 4, 2004
La cel de-al XXII-lea Congres National de Chirurgie, care a avut loc la Sovata,
jud. Mures, între 5-8 mai 2004, în cadrul Adunãrii Generale
a S.R.C., de joi 6 mai 2004, a avut loc ca prim punct în program - sub
presedintia d-lui Prof. Dr. Cristian Dragomir, presedintele societãtii
panã dupã congres, cand i se termina mandatul, asistat de dl.
Prof. Dr. Florian Popa noul presedinte intrat în functiune de la acest
congres panã în anul 2006, si dl. Prof. Dr. Irinel Popescu, ales
în aceastã sedintã pentru perioada urmãtoare 2006-2008
- sãrbãtorirea d-lui Prof. Dr. Doc. Crisan Mircioiu, profesor
consultant de chirurgie la Universitatea de Medicinã si Farmacie "Iuliu
Hatieganu", Cluj-Napoca, membru de seamã al S.R.C. încã
de prin anii 1948-1950, cu ocazia împlinirii varstei de 90 ani, (20
iulie 1913) în permanetã prezent la activitãtile Societãtii
Romane de Chirurgie.
Dupã o scurtã prezentatre elogioasã, a d-lui Presedinte
Prof. Dr. Cristian Dragomir, a luat cuvantul Prof. Dr. Aurel Andercou seful
Clinicii Chirurgicale II, Spitalul Judetean Cluj-Napoca, Universitatea de
Medicinã si Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca si Prof.
Dr. Vasile Sarbu seful Sectiei de Chirurgie a Spitalului Judetean Constanta,
decan al Facultãtii de Medicinã de la Universitatea "Ovidiu"
din Constanta, care în adevãrate "laudatio" au subliniat
cateva aspecte ale vietii si activitãtii chirurgicale a Prof. Dr. Crisan
Mircioiu, dedicatã în întregime chirurgiei, si în
primul rand chirurgiei romanesti.
A urmat la cuvant Prof. Dr. Crisan Mircioiu, care a multumit în putine
cuvinte Societatii Romane de Chirurgie si reprezentantilor ei, pentru prilejul
oferit de a-si manifesta încã o datã mai mult dragostea
si atasamentul pentru chirurgia romaneascã.
Redãm "cuvantul" profesorului Crisan Mircioiu.
Observator
Stimati chirurgi, adunati la acest mare congres
Vã multumesc din inimã pentru onoarea ce mi-ati
fãcut, adunandu-vã în jurul meu la aceastã întalnire
sãrbãtorescã, neuitand cã nu peste mult timp împlinesc
90 ani (la 20 iulie 2004), ceea ce pentru un chirurg este o adevãratã
performantã, pe care sper s-o ajung si datoritã urãrilor
dumneavoastrã.
Este o atentie la care n-am visat niciodatã, pentru cã mi se pãrea
ca din poveste, dar vãd totusi cã mi se întamplã
si pentru aceasta doresc sã multumesc în primul rand Comitetului
Societatii Romane de Chirurgie, în mod deosebit d-lui Prof. Dr. Cristian
Dragomir, presedintele nostru, pe care-l cunosc de mult, tocmai venise din strãinãtate
unde învãtase, sã-si ocupe locul cred cã de conferentiar,
la clinicile chirurgicale din spitalele iesene, unde mã aflam si eu în
vizitã, printre profesorii ieseni de atunci, dintre care unii s-au dus,
dar cu unii chiar si acum ne mai scriem pe la sãrbãtori; mã
gandesc la profesorii Costache Lazãr si Victor Strat, pe care-i salut
si de aici; si mai multumesc d-nilor profesori Aurel Andercou, student si prieten
al meu, dar si profesorului Vasile Sarbu de la Constanta, cu ochii deschisi
asupra chirurgiei, care-l onoreazã ca si pe noi chirurgii, si care amandoi
se înscriu în inima mea ca reprezentanti ai dragostei si prieteniei
si le multumesc.
În acest moment, nu stiu prea bine ce trebiue sã vã spun
din multimea de lucruri ce vreau sã vi le spun, dar dacã cineva
m-ar întreba la acest moment apoteotic ce am vrut sã fiu, ce sunt
si ce-am fãcut, fãrã nici o ezitare, as rãspunde
cã sunt chirurg si cã n-am fãcut nimic altceva în
viata mea, decat chirurgie.
Am aproape 70 ani de chirurgie (bãgati de seamã, aproape 70!),
si-n tot timpul am fost convins cã exercit o profesiune de mare onoare,
care începe cu ucenicia mestesugului, poate cã mai plinã
de sudoare si de casnã decat altele, - ah! Gãrzile marilor urgente,
trecand panã la profesionalitatea cea mai înaltã, la care
preocupare nu este tehnicitatea profesionalitãtii, ci grija pentru cel
pe care-l operezi, panã la adancirea problemelor de patologie, diagnostic
si tratament, si-n totdeauna la alegerea solutiei cea mai potrivitã,
fiind vorba de viata omului.
Ca operator, am înteles necesitatea ocrotirii sufletului celui bolnav,
pentru care sentimentul existentei unui om care-ti vrea binele, este de importantã
pentru vindecare. si-n acest complex fizio-psihologic, prezenta si chiar cultivarea
colegialitãtii, fatã de cei cu care lucrezi, fãcand forta
omului, în cadrul colectivului social este nemaipomenit.
Pentru cã chirurgia, ca o profesiune de echipã, pune în
evidentã în intimitatea ei, marile valori umane, ca o promotoare
a socialului ... si cat de pretios e sã ai un ajutor bine pregãtit,
la momentele de rãspantie în operatie. Am fost totdeauna împotriva
urii, a invidiei, a dusmãniei între medici, întelegand cã
membrii breslei chirurgicale, reprezintã o mare familie, pentru întãrirea
cãreia m-am strãduit si mi-am pus sufletul. Am umblat pentru a-i
cinsti pe chirurgi, pe la toate reuniunile, sedintele, simpozioanele, din tarã,
de la Botosani la Turnu Severin, de la Baia Mare la Timisoara, dar si la Zalãu,
Bãicoi, Husi etc., am cunoscut pe toti chirurgii si toti chirurgii mã
cunosteau.
Am avut grijã sã-i învãt pe studentii mei din anii
III si IV de medicinã, ce trebuie sã stie si sã facã
devenind singuri în practica medicalã si mai sunt si acum unii
dintre ei cãrora le face plãcere cand mã întalnesc,
sã mã salute cu "domnule Abdomen Acut", povestind din
cazurile lor; am avut o activitate stiintificã sustinutã, comunicand
si publicand multe lucrãri (peste 900), în care, cel putin într-unele
se gãseste si o franturã de stiintã, dar mai ales, sau
în acelasi timp am operat, privind Clinica Chirurgicalã I din Cluj,
ca una dintre cele mai renumite clinici, pentru care nici un efort nu este prea
mare, cum n-am uitat niciodatã cã fac parte din scoala medicalã
clujeanã, ai cãror ctitori mi-au fost profesori, cãrora
le voi fi întotdeauna obligat si recunoscãtor.
Am fost si prin strãinãtate la cateva congrese importante ale
Societãtii Internationale de Chirurgie, sau ale Societãtii Internationale
de Chirurgie Digestivã, a profesorului Grassi, la care sunt membru fondator,
cu care devenisem prieten, dupã ce l-am avut oaspete la Cluj, meritul
revenindu-i în întregime profesorului Nana; dar într-o vreme
în care mersul în strãinãtate reprezenta o expeditie
temerarã, si cei 100 $ pe care-i cãpãtam, trebuia sã-i
împãrtim în 2 sau în 3, în schimb aveam masina
plinã de salam si cutii de conserve cu "costitã cu fasole":
si era foarte frumos.
Un distins coleg profesor, a spus cã sunt în cadrul Universitãtii
de Medicinã din Cluj un "ultim romantic", si luand aceastã
caracterizare ca un compliment, strãduindu-mã sã arãt
studentilor mei si chiar ucenicilor mei cã si în chirurgie, ca
în toatã miscarea vietii, folosirea sufletului prin dãruirea
lui, pe laturile generozitãtii celei mai înalte, te fac sã
realizezi activitãti, ca sã nu zic "opere", de care
ca om trebuie sã te simti mandru.
Si cred cã trebuie sã mai spun cã încã din
tinerete, am scris la gazete si reviste si chiar si despre medicinã:
si chiar cãrti, alegandu-mi eroi care puteau sã-mi serveascã
si de model si amintesc biografiile: Albert Schweitzer, Theodor Billroth, Stefan
Micle si chiar una ce-mi este dragã, biografia parintelui meu Onisifor
Ghibu; am realizat volume memoriale despre Iuliu Hatieganu si Victor Papilian,
la împlinirea centenarului nasterii lor; si împreunã cu profesorul
A. Nana, am scris la Editura Enciclopedicã, poate în anul 1972,
o lucrare "Chirurgia secolului XX", de mult epuizatã, dar care
sã-l tratati avãnd în vedere cate s-au întamplat în
ultima vreme în chirurgie: "Chirurgia la început de mileniu".
Si tanjesc crezand cã mai pot, as fi cel mai fericit sã facem
împreunã cu profesorii de la clinicile de chirurgie din Cluj-Napoca,
unii dintre ei, chiar studentii mei, o lucrare despre "Abdomenul Acut",
sub redactia Prof. Dr. Crisan Mircioiu - ar fi minunat si sã rãmanã
pentru posteritate; si pot sã mã gandesc cã dupã
aparitia cãrtii se va putea auzi pe coridoarele clinicilor, si chiar
din toatã tara, în loc de "dã-mi te rog Mondor-ul tãu",
"dã-mi te rog Mircioiul tãu". Nu zãu, ar fi prea
frumos.
Nu uit sã vã spun cã de cel putin 40 ani sunt angajat în
activitatea pentru educatia adultului, fiind rectorul Universitatii Populare
din Cluj-Napoca de mai bine de 30 de ani. si mai am încã treabã!
Dar înainte de a termina, doresc sã vã dau din suflet un
sfat, asa cum se obisnuieste la asemenea ocazii, celor ce mã înconjurati
indiferent de varstã: "Vã rog domnilor chirurgi, faceti sau
purtati "jurnal zilnic", despre viata si activitatea d-voastrã,
sau mai simplu "tineti un jurnal". Pe mãsurã ce timpul
trece, acesta devine tot mai pretios si puteti sã gãsiti în
el mangaiere si îmbãrbãtare pentru situatii neprevãzute
sau critice: si pot gãsi si altii. În ce mã priveste, vã
rog sã mã credeti, dacã as fi avut "un jurnal",
as fi fost de mult celebru...
Cu aceasta, cred cã v-am spus si-n timpul pe care l-am avut la dispozitie,
tot ceea ce trebuia sã vã spun, dintr-o lungã viatã
dedicatã si închinatã chirurgiei, si am sã fiu cel
mai fericit sã mã gandesc cã unii dintre d-voastrã,
si sigur dintre cei mai tineri, dupã congres, prin clinicã sau
prin spital, sau în orele de gardã, se vor gandi "Avea dreptate
Mircioiu, chirurgia este o treabã serioasã".
Vã Multumesc,
Prof. Dr. Doc. Crisan Mircioiu