Pius Brinzeu (1911 - 2002)
M. TeodorescuIstoria medicinei, no. 2, 2007
* UMF Timisoara
Academicianul Pius Brînzeu, om de înaltã tinutã academicã, medic si chirurg de exceptie, personalitate complexã care si-a închinat întreaga viatã celui mai înalt ideal, "totul pentru om si în slujba omului". S-a nãscut la 25 ianuarie 1911 în localitatea Vulcan, judetul Hunedoara si a decedat la 1 iulie 2002.
Urmeazã scoala în unul din cele mai celebre licee românesti, "Coriolan Brediceanu", din Lugoj, unde a avut parte de dascãli care au participat la formarea României moderne. În 1928 se înscrie la Facultatea de Medicinã din Strasbourg.
În perioada studentiei a fost atras de anumite discipline si de anumiti profesori cum a fost Prof. Andre Forster la anatomie, Prof. Nicloux de la biochimie si Prof. Pantier de la dermatologie, care la rândul lor au apreciat calitãtile profesionale si dorinta de instruire a studentului Brânzeu prin promovarea sa în diferite domenii de cercetare medicalã.
În anul 1936 a promovat concursul de internat în Clinica de Chirurgie a Profesorului Rene Leriche. Tot în aceastã perioadã se formau în clinicã M. De Backey, Cid Dos Santos si Kunlin, care au devenit personalitãti de prestigiu în chirurgia mondialã.
De Prof. Leriche a fost deosebit de atras, atât pentru pozitia sa novatoare în medicinã si îndeosebi pentru promovarea chirurgiei fiziologice, cât si de forta sa chirurgicalã, de modul de a impune un mod de lucru sau de cercetare.
Sustinerea tezei intitulatã "Contribution a l'etude anatomo-clinique des arterites obliterantes chronique des membres inferieurs" s-a petrecut în 25 februarie 1939. Teza a primit calificativul "Tres honorable. Aves la felicitations de jury". Doctorului P. Brînzeu i s-a transmis hotãrârea Consiliului profesoral al Facultãtii de Medicinã Strasbourg din 27 aprilie 1939 de a acorda tezei mentionate premiul Louis Sencert, iar autorului titlul de laureat al facultãtii.
Sfârsitul stagiului de internat a însemnat pentru internul Pius Brînzeu promovarea ca sef adjunct de clinicã. Atunci, dupã 10 ani de sedere în Franta, se putea obtine cetãtenia francezã, iar pe de altã parte, internul P. Brînzeu urma sã primeascã diploma de stat care-i oferea dreptul sã practice medicina în Franta.
În acest moment se punea problema de a lua hotãrârea cea mare de a rãmâne în Franta sau sã se întoarcã în tarã. A ales ultima variantã si astfel în 15 martie 1939 a luat
drumul spre casã. Înarmat cu o recomandare din partea Profesorului Leriche, s-a adresat Profesorului Iacob Iacobovici, pe acea vreme seful Clinicii Chirurgicale de la Spitalul Brâncovenesc din Bucuresti. Acesta i-a recomandat sã se prezinte la Spitalul Coltea, la Profesorul Constantin Daniel pentru a-si sustine examenul de echivalare. Câteva luni le-a petrecut în Clinica Prof. Iacobovici care i-au fost deosebit de utile, rãmânând cu imaginea unui mare chirurg, conducãtor de scoalã chirurgicalã.
Pentru activitatea medicalã desfãsuratã în acele vremuri de rãzboi i s-a acordat Ordinul Coroana României cu Spade în grad de cavaler cu panglicã si Virtutea Militarã.
Dupã semnarea capitulãrii la 23 august 1944, Pius Brînzeu a fost solicitat si a acceptat postul de sef de sectie în Spitalul Grupului Etnic German.
În anul 1946 a luat fiintã Clinica III Chirurgicalã în cadrul serviciului de Chirurgie al Spitalului Militar Timisoara. Primul conducãtor al clinicii a fost Profesorul Ioan Fãgãrãseanu, secundat de Conferentiarul Pius Brînzeu. În aceastã perioadã redacteazã un curs de micã chirurgie pentru studenti.
Urmeazã o perioadã de tranzitie si restructurare a învãtãmântului medical din Timisoara, perioadã în care Conf. Dr. P. Brînzeu îsi desfãsoarã activitatea în clinicile profesorilor Dr. I. Muresan si Dr. I. Danicico, ambii fosti elevi ai Profesorului Dr. Iacob Iacobovici din Cluj.
În anul 1953 publicã în Editura de Stat, un volum intitulat "Boala varicoasã", carte de referintã pentru patologia venoasã. Din aceastã perioadã existã primele preocupãri importante în legãturã cu fiziopatologia circulatiei de întoarcere, explorãrile paraclinice (flebografie, manometrie) în bolile venoase si terapeutica varicelor, ceea ce a determinat ca cercetãtorul si clinicianul Pius Brînzeu sã fie socotit pãrintele flebologiei românesti. În 1957 apare monografia "Tromboza venoasã a membrelor inferioare" Editura Medicalã Bucuresti, carte de mare valoare la timpul respectiv si care-si mentine actualitatea informatiei si în prezent. În afarã de patologia venoasã, Prof. Brînzeu a adus contributii importante în patologia arterialã si limfaticã. A introdus terapia medicamentoasã, chirurgia functionalã în arteriopatii si a efectuat cercetãri si a oferit solutii terapeutice în limfedemele extremitãtilor.
Din anul 1959 Prof. Brînzeu vine la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului C.F.R. Timisoara, unde continuã cercetarea stiintificã si asistenta medicalã de mare competitivitate în patologia vascularã, ceea ce face ca spre aceastã clinicã sã vinã un mare aflux de bolnavi din toate colturile tãrii. Clinica si-a câstigat o recunoastere bine meritatã, atât pe plan national cât si international reprezentând una din cele mai mari statistici europene în chirurgia venoasã.
În anul 1964 Prof. Dr. Pius Brînzeu a fost ales rector al Universitãtii de Medicinã din Timisoara si în 1974 seful Clinicii I Chirurgie din Spitalul Clinic Judetean Nr. 1 Timisoara. Sub patronajul sãu tânãra echipã de medici si personalul mediu au reusit sã punã în functie o unitate medicalã de elitã care pânã în prezent a îngrijit în jur de 70.000 de bolnavi si a operat aproximativ 54.000 de pacienti.
În calitatea sa de conducãtor a unor unitãti sanitare si de rector al Universitãtii de Medicinã a dat dovadã de reale aptitudini de manager în organizarea activitatii medicale si de învatãmînt. A initiat si dezvoltat cercetarea experimentalã în chirurgie creând Laboratorul de Medicinã Experimentalã al Universitãtii de Medicinã care îi poartã numele. Este autorul unei bogate si valoroase literaturi de specialitate concretizatã în lucrãri publicate în reviste din tarã si strãinãtate, a unor monografii (Angiografia în practica medicalã, 1975; Ghid terapeutic în bolile cardio-vasculare,1977, Editura Facla Timisoara, etc.), cursuri pentru studenti si numeroase filme stiintifice efectuate cu ocazia cercetãrii microcirculatiei în stãrile de soc.
Om de înaltã culturã, s-a remarcat mai ales în domeniile literaturii, artelor plastice si sportului. A scris si editat mai multe cãrti cu caracter memorialistic, cãrti pentru copii si cãrti cu referire la nobila profesiune de chirurg. A fost un pasionat colectionar si erudit cunoscãtor în artele plastice.
A organizat cursul liber cu teme de eticã si deontologie în medicinã si artã în chirurgie. Amintim câteva dintre monografiile sale: "Educatia esteticã în chirurgie" (1966); "Simtul clinic si arta diagnosticului" (1973); "Chirurgia, stiintã sau artã?", "Dincolo de bisturiu în chirurgie" (1988) Editura Academicã Bucuresti; "Asclepios" (1989); "Gândirea si îndemânarea în chirurgie" (1992); "Marile performante în chirurgie" (1997) .
Prof. Dr. Doc. P. Brînzeu a fost un exemplu luminos pentru toti cei care au avut sansa sã trãiascã în preajma sa si sã-i devinã elevi si colaboratori. A format o scoalã chirurgicalã si flebologicã de prestigiu, care s-a impus pe plan national si international si onoreazã învãtãmîntul nostru universitar si practica medicalã.
Pentru bogata sa activitate stiintificã, didacticã si medicalã, pentru meritele sale deosebite, a fost ales membru al prezidiului Academiei de Medicinã si apoi membru al Academiei Române. A fãcut parte din numeroase societãti stiintifice nationale si internationale în care s-a afirmat printr-o intensã activitate pentru promovarea medicinei românesti.
Prin puternica sa personalitate, simtire si gândire, talentul creator, conduita civicã si interumanã, profesionalismul de exceptie, spiritul elevat de cerecetare, valentele afective si spirituale fatã de disciplinele umaniste, Acad. Prof. P. Brînzeu a ocupat un loc de frunte printre creatorii traditiilor viabile ale scolii medicale timisorene si ale culturii românesti.
Academicianul Pius Brînzeu, rãmâne pentru noi toti un exemplu de muncã intensã, de respect al îndatoririlor, al cãrui testament de credintã ne obligã la continuarea operei sale. Amintirea sa vie si luminoasã, ca si recunostinta pe care i-o pãstrãm vor rãmâne nesterse în inimile noastre.
Urmeazã scoala în unul din cele mai celebre licee românesti, "Coriolan Brediceanu", din Lugoj, unde a avut parte de dascãli care au participat la formarea României moderne. În 1928 se înscrie la Facultatea de Medicinã din Strasbourg.
În perioada studentiei a fost atras de anumite discipline si de anumiti profesori cum a fost Prof. Andre Forster la anatomie, Prof. Nicloux de la biochimie si Prof. Pantier de la dermatologie, care la rândul lor au apreciat calitãtile profesionale si dorinta de instruire a studentului Brânzeu prin promovarea sa în diferite domenii de cercetare medicalã.
În anul 1936 a promovat concursul de internat în Clinica de Chirurgie a Profesorului Rene Leriche. Tot în aceastã perioadã se formau în clinicã M. De Backey, Cid Dos Santos si Kunlin, care au devenit personalitãti de prestigiu în chirurgia mondialã.
De Prof. Leriche a fost deosebit de atras, atât pentru pozitia sa novatoare în medicinã si îndeosebi pentru promovarea chirurgiei fiziologice, cât si de forta sa chirurgicalã, de modul de a impune un mod de lucru sau de cercetare.
Sustinerea tezei intitulatã "Contribution a l'etude anatomo-clinique des arterites obliterantes chronique des membres inferieurs" s-a petrecut în 25 februarie 1939. Teza a primit calificativul "Tres honorable. Aves la felicitations de jury". Doctorului P. Brînzeu i s-a transmis hotãrârea Consiliului profesoral al Facultãtii de Medicinã Strasbourg din 27 aprilie 1939 de a acorda tezei mentionate premiul Louis Sencert, iar autorului titlul de laureat al facultãtii.
Sfârsitul stagiului de internat a însemnat pentru internul Pius Brînzeu promovarea ca sef adjunct de clinicã. Atunci, dupã 10 ani de sedere în Franta, se putea obtine cetãtenia francezã, iar pe de altã parte, internul P. Brînzeu urma sã primeascã diploma de stat care-i oferea dreptul sã practice medicina în Franta.
În acest moment se punea problema de a lua hotãrârea cea mare de a rãmâne în Franta sau sã se întoarcã în tarã. A ales ultima variantã si astfel în 15 martie 1939 a luat
drumul spre casã. Înarmat cu o recomandare din partea Profesorului Leriche, s-a adresat Profesorului Iacob Iacobovici, pe acea vreme seful Clinicii Chirurgicale de la Spitalul Brâncovenesc din Bucuresti. Acesta i-a recomandat sã se prezinte la Spitalul Coltea, la Profesorul Constantin Daniel pentru a-si sustine examenul de echivalare. Câteva luni le-a petrecut în Clinica Prof. Iacobovici care i-au fost deosebit de utile, rãmânând cu imaginea unui mare chirurg, conducãtor de scoalã chirurgicalã.
Pentru activitatea medicalã desfãsuratã în acele vremuri de rãzboi i s-a acordat Ordinul Coroana României cu Spade în grad de cavaler cu panglicã si Virtutea Militarã.
Dupã semnarea capitulãrii la 23 august 1944, Pius Brînzeu a fost solicitat si a acceptat postul de sef de sectie în Spitalul Grupului Etnic German.
În anul 1946 a luat fiintã Clinica III Chirurgicalã în cadrul serviciului de Chirurgie al Spitalului Militar Timisoara. Primul conducãtor al clinicii a fost Profesorul Ioan Fãgãrãseanu, secundat de Conferentiarul Pius Brînzeu. În aceastã perioadã redacteazã un curs de micã chirurgie pentru studenti.
Urmeazã o perioadã de tranzitie si restructurare a învãtãmântului medical din Timisoara, perioadã în care Conf. Dr. P. Brînzeu îsi desfãsoarã activitatea în clinicile profesorilor Dr. I. Muresan si Dr. I. Danicico, ambii fosti elevi ai Profesorului Dr. Iacob Iacobovici din Cluj.
În anul 1953 publicã în Editura de Stat, un volum intitulat "Boala varicoasã", carte de referintã pentru patologia venoasã. Din aceastã perioadã existã primele preocupãri importante în legãturã cu fiziopatologia circulatiei de întoarcere, explorãrile paraclinice (flebografie, manometrie) în bolile venoase si terapeutica varicelor, ceea ce a determinat ca cercetãtorul si clinicianul Pius Brînzeu sã fie socotit pãrintele flebologiei românesti. În 1957 apare monografia "Tromboza venoasã a membrelor inferioare" Editura Medicalã Bucuresti, carte de mare valoare la timpul respectiv si care-si mentine actualitatea informatiei si în prezent. În afarã de patologia venoasã, Prof. Brînzeu a adus contributii importante în patologia arterialã si limfaticã. A introdus terapia medicamentoasã, chirurgia functionalã în arteriopatii si a efectuat cercetãri si a oferit solutii terapeutice în limfedemele extremitãtilor.
Din anul 1959 Prof. Brînzeu vine la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului C.F.R. Timisoara, unde continuã cercetarea stiintificã si asistenta medicalã de mare competitivitate în patologia vascularã, ceea ce face ca spre aceastã clinicã sã vinã un mare aflux de bolnavi din toate colturile tãrii. Clinica si-a câstigat o recunoastere bine meritatã, atât pe plan national cât si international reprezentând una din cele mai mari statistici europene în chirurgia venoasã.
În anul 1964 Prof. Dr. Pius Brînzeu a fost ales rector al Universitãtii de Medicinã din Timisoara si în 1974 seful Clinicii I Chirurgie din Spitalul Clinic Judetean Nr. 1 Timisoara. Sub patronajul sãu tânãra echipã de medici si personalul mediu au reusit sã punã în functie o unitate medicalã de elitã care pânã în prezent a îngrijit în jur de 70.000 de bolnavi si a operat aproximativ 54.000 de pacienti.
În calitatea sa de conducãtor a unor unitãti sanitare si de rector al Universitãtii de Medicinã a dat dovadã de reale aptitudini de manager în organizarea activitatii medicale si de învatãmînt. A initiat si dezvoltat cercetarea experimentalã în chirurgie creând Laboratorul de Medicinã Experimentalã al Universitãtii de Medicinã care îi poartã numele. Este autorul unei bogate si valoroase literaturi de specialitate concretizatã în lucrãri publicate în reviste din tarã si strãinãtate, a unor monografii (Angiografia în practica medicalã, 1975; Ghid terapeutic în bolile cardio-vasculare,1977, Editura Facla Timisoara, etc.), cursuri pentru studenti si numeroase filme stiintifice efectuate cu ocazia cercetãrii microcirculatiei în stãrile de soc.
Om de înaltã culturã, s-a remarcat mai ales în domeniile literaturii, artelor plastice si sportului. A scris si editat mai multe cãrti cu caracter memorialistic, cãrti pentru copii si cãrti cu referire la nobila profesiune de chirurg. A fost un pasionat colectionar si erudit cunoscãtor în artele plastice.
A organizat cursul liber cu teme de eticã si deontologie în medicinã si artã în chirurgie. Amintim câteva dintre monografiile sale: "Educatia esteticã în chirurgie" (1966); "Simtul clinic si arta diagnosticului" (1973); "Chirurgia, stiintã sau artã?", "Dincolo de bisturiu în chirurgie" (1988) Editura Academicã Bucuresti; "Asclepios" (1989); "Gândirea si îndemânarea în chirurgie" (1992); "Marile performante în chirurgie" (1997) .
Prof. Dr. Doc. P. Brînzeu a fost un exemplu luminos pentru toti cei care au avut sansa sã trãiascã în preajma sa si sã-i devinã elevi si colaboratori. A format o scoalã chirurgicalã si flebologicã de prestigiu, care s-a impus pe plan national si international si onoreazã învãtãmîntul nostru universitar si practica medicalã.
Pentru bogata sa activitate stiintificã, didacticã si medicalã, pentru meritele sale deosebite, a fost ales membru al prezidiului Academiei de Medicinã si apoi membru al Academiei Române. A fãcut parte din numeroase societãti stiintifice nationale si internationale în care s-a afirmat printr-o intensã activitate pentru promovarea medicinei românesti.
Prin puternica sa personalitate, simtire si gândire, talentul creator, conduita civicã si interumanã, profesionalismul de exceptie, spiritul elevat de cerecetare, valentele afective si spirituale fatã de disciplinele umaniste, Acad. Prof. P. Brînzeu a ocupat un loc de frunte printre creatorii traditiilor viabile ale scolii medicale timisorene si ale culturii românesti.
Academicianul Pius Brînzeu, rãmâne pentru noi toti un exemplu de muncã intensã, de respect al îndatoririlor, al cãrui testament de credintã ne obligã la continuarea operei sale. Amintirea sa vie si luminoasã, ca si recunostinta pe care i-o pãstrãm vor rãmâne nesterse în inimile noastre.