Mesajul Presedintelui - Se poate si mai bine
Editorial, no. 3, 2003
Am ezitat dacã pentru acest mesaj sã folosesc
titlul de mai sus sau optativul "S-AR PUTEA si mai bine". Optimist
din fire am gandit pozitiv si am ales varianta afirmativã. Si aceasta
pentru cã, în problema învãtãmantului postuniversitar
de specializare în chirurgie (rezidentiat) la care mã voi referi
în continuare, s-au fãcut în mod indiscutabil progrese dar
care vor trebui sã continuie într-o bunã zi. Asa cã
se poate si mai bine! Un progres important a fost trecerea de la arhaicul secundariat
la forma actualã de rezidentiat - desi semantic vorbind multi dintre
cei intrati în aceastã formã de specializare sunt mai degrabã
voiajori decat rezidenti - si nu din vina lor. A urmat îmbunãtãtirea
curiculei, palide încercãri de îmbunãtãtire
a modalitãtii (modalitãtilor!) de intrare în rezidentiat
si cam atat.
Unde ne aflãm în momentul de fatã cand vorbim despre rezidentiatul romanesc de chirurgie? În primul rand coordonarea este bicefalã: atat MSF cat si MEC se ocupã de aceeasi problemã si dau solutii de multe ori incompatibile. În al doilea rand se omite faptul cã rezidentul este un medic cu o activitate profesionalã realã la nivelul sãu de pregãtire care în acelasi timp îsi însuseste
specializarea. Cu alte cuvinte rezidentul munceste si învatã concomitent. În sfarsit, reglementãrile în vigoare în legãturã cu intrarea în rezidentiat desfãsurarea propriu-zisã si finalizarea specializãrii nu au ajuns la o formã finalã, cea mai profitabilã si se schimbã des, în functie de nu stiu ce considerente.
Un prilej favorabil de a definitiva odatã - sper pentru totdeauna - organizarea rezidentiatului (nu numai în chirurgie) este recenta initiativã a MSF în urma cãreia, universitatile de medicinã sunt consultate în legãturã cu un ordin de "descentralizare" a concursului de rezidentiat. Spuneam cã este un prilej favorabil pentru cã nu numai intrarea în rezidentiat ridicã probleme si trebuie "descentralizatã". Si celelalte douã etape ale specializãrii: desfãsurarea rezidentiatului si iesirea din rezidentiat au multã nevoie de "mai bine".
Mai întai despre "concursul de rezidentiat" cum este denumit in ordinul amintit. Indiferent cum va fi organizat, în ideea salutarã a descentralizãrii, acest concurs trebuie sã selectioneze viitorii rezidenti posibil de scolarizat în fiecare dintre centrele universitare. De aceea, concursurile organizate pe specialitati în diferite centre nu reprezintã o descentralizare realã. Pentru atingerea obiectivului pe care si-l propune MSF, ar trebui ca în fiecare universitate sã se organizeze admiteri pentru toate specialitãtile. Cum? Simplu dacã se acceptã urmãtorul punct de vedere. Scriam mai sus cã rezidentul este un medic care în acelasi timp munceste în spital - la nivelul sãu - si învatã pentru specializare. Activitatea practicã a rezidentului, indispensabilã pregãtirii dar si sectiei în care lucreazã nu este obligatoriu sã se desfãsoare în servicii universitare (clinici, cabinete sau laboratoare). De altfel realitatea o dovedeste: multi rezidenti solicitã si beneficiazã de dreptul de a efectua stagii în servicii neclinice, la aprecierea conducãtorului sãu de rezidentiat. Ar fi suficient ca fiecare universitate de medicinã împreunã cu Societatea de profil sã inventarieze în teritoriul arondat serviciile capabile sã pregãteascã practic rezidenti si sã propunã lista spre acreditarea MSF. Spitalele în componenta cãrora se aflã aceste servicii urmeazã sã includã în statul de functii si posturi de rezident, în functie de capacitatea si necesitatea sectiilor sau laboratoarelor respective.
S-ar rezolva astfel situatia paradoxalã în care se aflã multe sectii încadrate numai cu medici primari. (În parantezã fiind spus, titlul de medic primar a devenit un fel de atestat de vechime în specialitate). Într-o sectie de spital, în afara sefului sectiei - în functie de importanta sectiei - ar mai putea exista cel mult încã un medic primar (post ocupat prin concurs national), restul, specialisti cu diverse grade de vechime (primarii de azi) si rezidenti. În momentul cunoasterii la nivel national a "necesarului" de rezidenti din sectiile acreditate si în functie de politica sanitarã a guvernului, posturile vor fi scoase pe specialitãti, la concurs. Aici intervine descentralizarea : concurs national, cu datã si tematicã unicã dar defãsurat pentru toate specialitãtile în centrele universitare la care sunt arondate unitãtile cu posturi în concurs.
Desfãsurarea rezidentiatului - de data aceasta a celui de chirurgie, împãrtit asa cum s-a mai încercat, în douã: perioada de curs si module satelite (de întindere variabilã în functie de specialitatea chirurgicalã) si care se desfãsoarã în centrele universitare respective si perioada de stagiu practic, în sectiile în care rezidentul are postul. Aceste sectii pot salariza rezidentii inclusiv pe perioada de curs, rezolvand astfel o problemã care a creat si mai creazã dificultãti (îmi amintesc o vreme cand rezidentii au fost salarizati din ...... fondul de somaj). Beneficiul ar fi dublu: rezidentii ar avea camp de activitate iar sectiile respective ar acoperi un anumit domeniu (gãrzi, scriptologie, asistenta la operatii etc.).
Iesirea din rezidentiat poate avea un caracter mai pragmatic si profitabil. Încheierea specializãrii prin examen de specialist are neajunsurile sale. Mai întai, obtinerea titlului nu conferã nici un avantaj tanãrului specialist atat timp cat majoritatea nu au un post corespunzãtor. Pentru eventuala obtinere a unui post, acesta trebuie sã sustinã un al doilea examen (concurs) similar cu precedentul. Mai mult decat atat însã, existã încã practica de a ocupa posturi administrative (cu diploma de medic specialist în buzunar) posturi de pe care, evitand competitia, specialistii încet, încet îsi fac loc în sectii de spital (de multe ori pe posturi dintre cele mai bune). Idealul ar fi ca la sfarsitul rezidentiatului absolventii sã sustinã un examen tot cu caracter national, care sã le confere un "certificat de încheiere a studiilor de specializare". Notele obtinute la acest examen pot avea o pondere în concursul de ocupare a posturilor de specialisti. Aceste posturi ar fi de dorit sã fie centralizate la nivelul MSF, publicate si scoase la concurs în sesiune anualã, unicã pe tarã.
***
Pentru a nu avea senzatia cã scriu în zadar, sunt curios de reactia cititorilor (eventuali) ai acestor mesaje. Voi încerca sã conving redactia Revistei noastre sã deschidã o rubricã "scrisori de la cititori" unde sã publice opiniile Dvs. (chiar dintre cele critice) ca si posibile reactii ale oficialitãtilor.
Cu salutãri colegiale
Prof. Cristian Dragomir, MD, FRCS (Eng.)
Presedintele Societãtii Romane de Chirurgie
Unde ne aflãm în momentul de fatã cand vorbim despre rezidentiatul romanesc de chirurgie? În primul rand coordonarea este bicefalã: atat MSF cat si MEC se ocupã de aceeasi problemã si dau solutii de multe ori incompatibile. În al doilea rand se omite faptul cã rezidentul este un medic cu o activitate profesionalã realã la nivelul sãu de pregãtire care în acelasi timp îsi însuseste
specializarea. Cu alte cuvinte rezidentul munceste si învatã concomitent. În sfarsit, reglementãrile în vigoare în legãturã cu intrarea în rezidentiat desfãsurarea propriu-zisã si finalizarea specializãrii nu au ajuns la o formã finalã, cea mai profitabilã si se schimbã des, în functie de nu stiu ce considerente.
Un prilej favorabil de a definitiva odatã - sper pentru totdeauna - organizarea rezidentiatului (nu numai în chirurgie) este recenta initiativã a MSF în urma cãreia, universitatile de medicinã sunt consultate în legãturã cu un ordin de "descentralizare" a concursului de rezidentiat. Spuneam cã este un prilej favorabil pentru cã nu numai intrarea în rezidentiat ridicã probleme si trebuie "descentralizatã". Si celelalte douã etape ale specializãrii: desfãsurarea rezidentiatului si iesirea din rezidentiat au multã nevoie de "mai bine".
Mai întai despre "concursul de rezidentiat" cum este denumit in ordinul amintit. Indiferent cum va fi organizat, în ideea salutarã a descentralizãrii, acest concurs trebuie sã selectioneze viitorii rezidenti posibil de scolarizat în fiecare dintre centrele universitare. De aceea, concursurile organizate pe specialitati în diferite centre nu reprezintã o descentralizare realã. Pentru atingerea obiectivului pe care si-l propune MSF, ar trebui ca în fiecare universitate sã se organizeze admiteri pentru toate specialitãtile. Cum? Simplu dacã se acceptã urmãtorul punct de vedere. Scriam mai sus cã rezidentul este un medic care în acelasi timp munceste în spital - la nivelul sãu - si învatã pentru specializare. Activitatea practicã a rezidentului, indispensabilã pregãtirii dar si sectiei în care lucreazã nu este obligatoriu sã se desfãsoare în servicii universitare (clinici, cabinete sau laboratoare). De altfel realitatea o dovedeste: multi rezidenti solicitã si beneficiazã de dreptul de a efectua stagii în servicii neclinice, la aprecierea conducãtorului sãu de rezidentiat. Ar fi suficient ca fiecare universitate de medicinã împreunã cu Societatea de profil sã inventarieze în teritoriul arondat serviciile capabile sã pregãteascã practic rezidenti si sã propunã lista spre acreditarea MSF. Spitalele în componenta cãrora se aflã aceste servicii urmeazã sã includã în statul de functii si posturi de rezident, în functie de capacitatea si necesitatea sectiilor sau laboratoarelor respective.
S-ar rezolva astfel situatia paradoxalã în care se aflã multe sectii încadrate numai cu medici primari. (În parantezã fiind spus, titlul de medic primar a devenit un fel de atestat de vechime în specialitate). Într-o sectie de spital, în afara sefului sectiei - în functie de importanta sectiei - ar mai putea exista cel mult încã un medic primar (post ocupat prin concurs national), restul, specialisti cu diverse grade de vechime (primarii de azi) si rezidenti. În momentul cunoasterii la nivel national a "necesarului" de rezidenti din sectiile acreditate si în functie de politica sanitarã a guvernului, posturile vor fi scoase pe specialitãti, la concurs. Aici intervine descentralizarea : concurs national, cu datã si tematicã unicã dar defãsurat pentru toate specialitãtile în centrele universitare la care sunt arondate unitãtile cu posturi în concurs.
Desfãsurarea rezidentiatului - de data aceasta a celui de chirurgie, împãrtit asa cum s-a mai încercat, în douã: perioada de curs si module satelite (de întindere variabilã în functie de specialitatea chirurgicalã) si care se desfãsoarã în centrele universitare respective si perioada de stagiu practic, în sectiile în care rezidentul are postul. Aceste sectii pot salariza rezidentii inclusiv pe perioada de curs, rezolvand astfel o problemã care a creat si mai creazã dificultãti (îmi amintesc o vreme cand rezidentii au fost salarizati din ...... fondul de somaj). Beneficiul ar fi dublu: rezidentii ar avea camp de activitate iar sectiile respective ar acoperi un anumit domeniu (gãrzi, scriptologie, asistenta la operatii etc.).
Iesirea din rezidentiat poate avea un caracter mai pragmatic si profitabil. Încheierea specializãrii prin examen de specialist are neajunsurile sale. Mai întai, obtinerea titlului nu conferã nici un avantaj tanãrului specialist atat timp cat majoritatea nu au un post corespunzãtor. Pentru eventuala obtinere a unui post, acesta trebuie sã sustinã un al doilea examen (concurs) similar cu precedentul. Mai mult decat atat însã, existã încã practica de a ocupa posturi administrative (cu diploma de medic specialist în buzunar) posturi de pe care, evitand competitia, specialistii încet, încet îsi fac loc în sectii de spital (de multe ori pe posturi dintre cele mai bune). Idealul ar fi ca la sfarsitul rezidentiatului absolventii sã sustinã un examen tot cu caracter national, care sã le confere un "certificat de încheiere a studiilor de specializare". Notele obtinute la acest examen pot avea o pondere în concursul de ocupare a posturilor de specialisti. Aceste posturi ar fi de dorit sã fie centralizate la nivelul MSF, publicate si scoase la concurs în sesiune anualã, unicã pe tarã.
***
Pentru a nu avea senzatia cã scriu în zadar, sunt curios de reactia cititorilor (eventuali) ai acestor mesaje. Voi încerca sã conving redactia Revistei noastre sã deschidã o rubricã "scrisori de la cititori" unde sã publice opiniile Dvs. (chiar dintre cele critice) ca si posibile reactii ale oficialitãtilor.
Cu salutãri colegiale
Prof. Cristian Dragomir, MD, FRCS (Eng.)
Presedintele Societãtii Romane de Chirurgie