Fiu si ucenic a 3 mari chirurgi romani ai sec XX: Mircea Constantinescu Victor Climescu si Ion Juvara
Nicolae M. Constantinescuistoria-medicinei, no. 6, 2018
Reuniunea la care particip astăzi, găzduită de Palatul Cercului
Militar Naţional este un prilej de sărbătoare pentru toţi cei care
ţin la această unitate de prestigiu iar mie, ca fiu de medic militar,
mi-a generat un moment de reflecţie la o temă existenţială: de
unde am pornit, ce am ajuns şi ce las după mine. Prin jurământul
lui Hipocrat m-am angajat să respect pe cei care m-au invăţat
această artă ca pe părinţii mei şi să transmit mai departe invăţăturile
acestei arte discipolilor mei. Cu alte cuvinte trebuie să-mi
precizez in primul rând mie insumi cui trebuie să fiu recunoscător
pentru apariţia mea pe pământ, apoi pentru formarea şi
devenirea mea, pentru insuşirea artei şi ştiinţei chirurgicale de la
cei pe care-i pot numi maeştrii mei, in sfârşit in ce măsură şi
prin ce mijloace un om poate trăi şi după moarte in conştiinţa
contemporanilor şi urmaşilor săi.
Tatăl meu col. dr. Mircea K. Constantinescu şi apoi maeştrii mei Dr. Victor Climescu şi prof.dr.Ion Juvara au constituit modelele, pe care m-am străduit să le urmez, să le integrez in fiinţa şi sufletul meu. Cred că nu putea exista un prilej mai bun de a-l aduce in memorie pe tatăl meu decât in cadrul acestei manifestări ştiinţifice de prestigiu a medicinii militare româneşti.
Si fac această mărturisire fiindcă tatăl meu, colonelul dr. Mircea K. Constantinescu (1895-1968) - Fig. 1 - a fost o figură emblematică a medicinii militare de la noi din ţară (fotografia este făcută in curtea Spitalului Militar Regina Elisabeta, având in spate bustul lui C. Davila realizat de Constantin Bâncuşi iar in faţă serviciul Femei-Copii, pe care-l conducea tatăl meu, clădire bombardată de nemţi in 24 august 1944, in incercarea lor de a lovi lagărul de prizonieri aviatori americani şi englezi aflat pe locul unde s-a ridicat pe verticală clădirea nouă impunătoare a Spitalului). Tatăl meu era mândru pentru haina de ofiţer al armatei române, era mândru pentru apartenenţa la corpul medical al Spitalului Militar Regina Elisabeta, care făcea parte din elita medicinii româneşti.
De la el am moştenit polivalenţa in practica chirurgicală (a fost preşedinte al Societăţii de Urologie din Bucureşti in 1941, Fig. 2 - poziţie pe care nu a putut să o onoreze datorită inceperii celui de Al Doilea Război Mondial şi preşedinte al Societăţii de Obstetrică- Ginecologie din Bucureşti in 1947), apoi o uriaşă putere de muncă: pe Frontul din Est in 1941 unde a condus spitalul 8 de Campanie - Fig. 3 - afectat corpului IV de Armată in luptele pentru dezrobirea sudului Basarabiei numai la ţiganka a operat in continuu 2 zile şi o noapte impreună cu dr. Iancu, viitorul mare profesor de anatomie de la Iaşi, făcând triajul chirurgical a 2.500 de răniţi. in total pe frontul de est a efectuat sau supravegheat aproape 7.000 de operaţii la răniţii de pe câmpul de luptă din cei 8360 prezentaţi, având doar 201 cazuri letale, deci o mortalitate de 2,5%.
Tatăl meu col. dr. Mircea K. Constantinescu şi apoi maeştrii mei Dr. Victor Climescu şi prof.dr.Ion Juvara au constituit modelele, pe care m-am străduit să le urmez, să le integrez in fiinţa şi sufletul meu. Cred că nu putea exista un prilej mai bun de a-l aduce in memorie pe tatăl meu decât in cadrul acestei manifestări ştiinţifice de prestigiu a medicinii militare româneşti.
Si fac această mărturisire fiindcă tatăl meu, colonelul dr. Mircea K. Constantinescu (1895-1968) - Fig. 1 - a fost o figură emblematică a medicinii militare de la noi din ţară (fotografia este făcută in curtea Spitalului Militar Regina Elisabeta, având in spate bustul lui C. Davila realizat de Constantin Bâncuşi iar in faţă serviciul Femei-Copii, pe care-l conducea tatăl meu, clădire bombardată de nemţi in 24 august 1944, in incercarea lor de a lovi lagărul de prizonieri aviatori americani şi englezi aflat pe locul unde s-a ridicat pe verticală clădirea nouă impunătoare a Spitalului). Tatăl meu era mândru pentru haina de ofiţer al armatei române, era mândru pentru apartenenţa la corpul medical al Spitalului Militar Regina Elisabeta, care făcea parte din elita medicinii româneşti.
De la el am moştenit polivalenţa in practica chirurgicală (a fost preşedinte al Societăţii de Urologie din Bucureşti in 1941, Fig. 2 - poziţie pe care nu a putut să o onoreze datorită inceperii celui de Al Doilea Război Mondial şi preşedinte al Societăţii de Obstetrică- Ginecologie din Bucureşti in 1947), apoi o uriaşă putere de muncă: pe Frontul din Est in 1941 unde a condus spitalul 8 de Campanie - Fig. 3 - afectat corpului IV de Armată in luptele pentru dezrobirea sudului Basarabiei numai la ţiganka a operat in continuu 2 zile şi o noapte impreună cu dr. Iancu, viitorul mare profesor de anatomie de la Iaşi, făcând triajul chirurgical a 2.500 de răniţi. in total pe frontul de est a efectuat sau supravegheat aproape 7.000 de operaţii la răniţii de pe câmpul de luptă din cei 8360 prezentaţi, având doar 201 cazuri letale, deci o mortalitate de 2,5%.
