Diagnostic si tratament în fisura analã
R. PaladeEditorial, no. 2, 2005
* Clinica I Chirurgie, Sp. Univ. de Urgentã, Bucuresti
Fisura analã, ca de altfel si alte afectiuni anorectale, cunoaste o fazã acutã si alta cronicã de evolutie.
Fisura analã în faza acutã apare ca o lipsã de substantã, asemãnãtoare unei rupturi (sfâsieri) tisulare, la nivelul jonctiunii cutaneomucoase a canalului anal. Cauza etiologicã obisnuitã este reprezentatã de traumatismul tesuturilor la trecerea bolului fecal în momentul defecatiei. Mai rar fisura analã apare dupã un episod persistent diareic. Canalul anal are o vascularizatie foarte bunã, de aceea multe fisuri se vindecã în urma unui tratament igienodietetic si topic local (1).
Alteori, din motive nu totdeauna foarte clare, se apreciazã cã circa 50% dintre fisuri nu se vindecã spontan. Dacã fisura persistã leziunea se cronicizeazã, luând aspectul unei ulceratii al cãrei volum creste, iar în profunzime se extinde pânã la planul fibrelor musculare ale sfincterului neted (faza cronicã) (2). De obicei în acest stadiu existã un hemoroid extern la marginea ulceratiei (“hemoroid sentinelã“) si o papilã analã hipertrofiatã la partea superioarã a leziunii. Aceste trei elemente (ulceratia, hemoroidul sentinelã si papila analã hipertrofiatã) constituie triada caracteristicã a bolii în faza sa cronicã. Interesarea de obicei a treimii inferioare a sfincterului intern în procesul patologic determinã instalarea unui spasm persistent si treptat a unei hipertrofii a fibrelor musculare expuse, care suferã un proces de miozitã, cu fibrozã consecutivã. Spasmul la rândul lui determinã o scãdere a
vascularizatiei la acest nivel si astfel secundar împiedicã vindecarea mucoasei traumatizate (rupte). Cu cât procesul patologic persistã în timp el are tendinta de a deveni si mai adânc (profund).
Aceasta explicã instalarea unei dureri din ce în ce mai intense în special la defecatie si mai ales imediat dupã, când spasmul sfincterian devine foarte puternic.
Se considerã cã în acest stadiu cea mai eficace si recomandatã terapie o reprezintã incizia fibrelor hipertrofiate ale sfincterului intern (neted) anulând astfel spasmul si asigurând conditii adecvate de vascularizatie localã, ceea ce favorizeazã vindecarea.
Diagnosticul se stabileste pe baza anamnezei, si pe prezenta durerii anale tipice, care poate fi uneori însotitã si de sângerãri la defecatie (3). De obicei suferinta clinicã se întinde pe durata a sãptãmâni sau chiar luni, cu perioade de acalmie si recurente. Spasmul sfincterian si durerea sunt uneori atât de puternice încât tuseul rectal devine imposibil. În aceastã situatie examinarea
trebuie fãcutã sub o anestezie adecvatã.
Recent pentru înlãturarea spasmului muscular si a ischemiei secundare consecutive lui s-au propus o multitudine de mãsuri medicale, ca o alternativã la tratamentul chirurgical. Cele mai cunoscute si eficiente mijloace terapeutice sunt:
1. Aplicatii locale de unguent ce contine nitroglicerinã.
2. Injectarea localã de toxinã botulinicã.
3. Utilizarea blocantilor canalelor de calciu (Nifedipin, Verapamil, Diltiazem) atât în unguente topice locale cât si per os.
Dupã faza initialã de entuziasm, rãmâne ca proba timpului sã dovedeascã superioritatea acestor tratamente medicale comparativ cu sfincterotomia analã, în ceea ce priveste
eficienta pe termen lung a vindecãrii procesului patologic. Dupã opinia mea un tratament medical poate fi recomandat atunci când leziunea este de datã recentã. Alãturi de topicele locale, reglementarea scaunului (evitarea atât a constipatiei, dar mai ales a diareei) printr-un regim alimentar adecvat,
laxative blânde la nevoie (în doze adaptate cazului) si igiena localã atentã dupã defecatie, sunt uneori urmate de succes.
Ori de câte ori leziunea are aspectul unei ulceratii cronice si este însotitã de un spasm sfincterian persistent, iar fibrele musculare netede ale sfincterului anal intern sunt hiper-trofiate, tratamentul chirurgical devine necesar (4).
Alãturi de sfincterotomia internã atunci când fisura ia aspectul unei ulceratii cronice atone întinse, excizia elipticã a acesteia cu încorporarea în excizie a întregii triade (ulceratie, papilã analã, hemoroid sentinelã) este recomandatã (5). Plaga rezultatã în urma exciziei trebuie suturatã cu un fir de catgut
cromat 3-0 pentru a desfinta lipsa de substantã si pentru a
realiza o afrontare cât mai corectã cutaneo-mucoasã. În acest fel si riscul eventualelor infectii postoperatorii scade foarte mult, iar evolutia spre vindecare e mult scurtatã.
Bibliografie
1. KODNER, J. - IRA-ACS Surgery, Principles and
Practice, Web M.D. Corporation, 2002, pag. 854.
2. PALADE, R.S. - Manual de Chirurgie Generalã, vol. 2. Ed. All (Bucuresti), 2002, pag. 334.
3. SÂRBU, V., IUSUF, T. - Patologie Chirurgicalã Ano- Perianalã. În “Tratat de Patologie Chirurgicalã“, sub redactia N. Angelescu. Ed. Medicalã (Bucuresti), 2001, pag. 1729-1764.
4. PRISCU, AL. - Hemoroizii si supuratiilde de origine analã. Ed. Medicalã (Bucuresti), 1972.
5. PRISCU, AL., PALADE, R. - Anusul si Regiunea Perianalã. În: Chirurgie, sub redactia lui Al. Priscu, vol. 2. Editura Didacticã si Pedagogicã, R.A. (Bucuresti), 1994, pag. 458-499.
Fisura analã în faza acutã apare ca o lipsã de substantã, asemãnãtoare unei rupturi (sfâsieri) tisulare, la nivelul jonctiunii cutaneomucoase a canalului anal. Cauza etiologicã obisnuitã este reprezentatã de traumatismul tesuturilor la trecerea bolului fecal în momentul defecatiei. Mai rar fisura analã apare dupã un episod persistent diareic. Canalul anal are o vascularizatie foarte bunã, de aceea multe fisuri se vindecã în urma unui tratament igienodietetic si topic local (1).
Alteori, din motive nu totdeauna foarte clare, se apreciazã cã circa 50% dintre fisuri nu se vindecã spontan. Dacã fisura persistã leziunea se cronicizeazã, luând aspectul unei ulceratii al cãrei volum creste, iar în profunzime se extinde pânã la planul fibrelor musculare ale sfincterului neted (faza cronicã) (2). De obicei în acest stadiu existã un hemoroid extern la marginea ulceratiei (“hemoroid sentinelã“) si o papilã analã hipertrofiatã la partea superioarã a leziunii. Aceste trei elemente (ulceratia, hemoroidul sentinelã si papila analã hipertrofiatã) constituie triada caracteristicã a bolii în faza sa cronicã. Interesarea de obicei a treimii inferioare a sfincterului intern în procesul patologic determinã instalarea unui spasm persistent si treptat a unei hipertrofii a fibrelor musculare expuse, care suferã un proces de miozitã, cu fibrozã consecutivã. Spasmul la rândul lui determinã o scãdere a
vascularizatiei la acest nivel si astfel secundar împiedicã vindecarea mucoasei traumatizate (rupte). Cu cât procesul patologic persistã în timp el are tendinta de a deveni si mai adânc (profund).
Aceasta explicã instalarea unei dureri din ce în ce mai intense în special la defecatie si mai ales imediat dupã, când spasmul sfincterian devine foarte puternic.
Se considerã cã în acest stadiu cea mai eficace si recomandatã terapie o reprezintã incizia fibrelor hipertrofiate ale sfincterului intern (neted) anulând astfel spasmul si asigurând conditii adecvate de vascularizatie localã, ceea ce favorizeazã vindecarea.
Diagnosticul se stabileste pe baza anamnezei, si pe prezenta durerii anale tipice, care poate fi uneori însotitã si de sângerãri la defecatie (3). De obicei suferinta clinicã se întinde pe durata a sãptãmâni sau chiar luni, cu perioade de acalmie si recurente. Spasmul sfincterian si durerea sunt uneori atât de puternice încât tuseul rectal devine imposibil. În aceastã situatie examinarea
trebuie fãcutã sub o anestezie adecvatã.
Recent pentru înlãturarea spasmului muscular si a ischemiei secundare consecutive lui s-au propus o multitudine de mãsuri medicale, ca o alternativã la tratamentul chirurgical. Cele mai cunoscute si eficiente mijloace terapeutice sunt:
1. Aplicatii locale de unguent ce contine nitroglicerinã.
2. Injectarea localã de toxinã botulinicã.
3. Utilizarea blocantilor canalelor de calciu (Nifedipin, Verapamil, Diltiazem) atât în unguente topice locale cât si per os.
Dupã faza initialã de entuziasm, rãmâne ca proba timpului sã dovedeascã superioritatea acestor tratamente medicale comparativ cu sfincterotomia analã, în ceea ce priveste
eficienta pe termen lung a vindecãrii procesului patologic. Dupã opinia mea un tratament medical poate fi recomandat atunci când leziunea este de datã recentã. Alãturi de topicele locale, reglementarea scaunului (evitarea atât a constipatiei, dar mai ales a diareei) printr-un regim alimentar adecvat,
laxative blânde la nevoie (în doze adaptate cazului) si igiena localã atentã dupã defecatie, sunt uneori urmate de succes.
Ori de câte ori leziunea are aspectul unei ulceratii cronice si este însotitã de un spasm sfincterian persistent, iar fibrele musculare netede ale sfincterului anal intern sunt hiper-trofiate, tratamentul chirurgical devine necesar (4).
Alãturi de sfincterotomia internã atunci când fisura ia aspectul unei ulceratii cronice atone întinse, excizia elipticã a acesteia cu încorporarea în excizie a întregii triade (ulceratie, papilã analã, hemoroid sentinelã) este recomandatã (5). Plaga rezultatã în urma exciziei trebuie suturatã cu un fir de catgut
cromat 3-0 pentru a desfinta lipsa de substantã si pentru a
realiza o afrontare cât mai corectã cutaneo-mucoasã. În acest fel si riscul eventualelor infectii postoperatorii scade foarte mult, iar evolutia spre vindecare e mult scurtatã.
Bibliografie
1. KODNER, J. - IRA-ACS Surgery, Principles and
Practice, Web M.D. Corporation, 2002, pag. 854.
2. PALADE, R.S. - Manual de Chirurgie Generalã, vol. 2. Ed. All (Bucuresti), 2002, pag. 334.
3. SÂRBU, V., IUSUF, T. - Patologie Chirurgicalã Ano- Perianalã. În “Tratat de Patologie Chirurgicalã“, sub redactia N. Angelescu. Ed. Medicalã (Bucuresti), 2001, pag. 1729-1764.
4. PRISCU, AL. - Hemoroizii si supuratiilde de origine analã. Ed. Medicalã (Bucuresti), 1972.
5. PRISCU, AL., PALADE, R. - Anusul si Regiunea Perianalã. În: Chirurgie, sub redactia lui Al. Priscu, vol. 2. Editura Didacticã si Pedagogicã, R.A. (Bucuresti), 1994, pag. 458-499.