Cuvântarea Prof. Dr. Crisan Mircioiu la cel de-al XXIII-lea Congres National de Chirurgie
C. MircioiuEvenimente stiintifice, no. 4, 2006
Doamnelor si Domnilor,
Dragi chirurgi congresati,
Trãim sub coroana Marei Chirurgii, care nu numai cã ne încununã, dar ne si înconjoarã, lãsându-ne sã ajutãm si sã servim oamenii, prin procedeele ei de operatie, din ce în ce mai grele, pe mãsurã ce se pãtrunde mai adânc (dacã se mai poate) în interiorul corpului uman. Si privesc acesteîntâlniri “la vârf“, în cadrul Congreselor Nationale, ca o întâlnire - Dare de seamã -, asupra activitãtii fiecãruia dintre noi, dar si a chirurgiei în general, reprezentatã de fiecare dintre noi si de toti împreunã, în cadrul minunat al acestui congres, al 23-lea întrunit aici la Bãile Felix, înzestrate de Dumnezeu cu calitãti vindecãtoare, prin apele sale, aranjate de oameni, tot în folosul oamenilor, cum nu s-ar fi putut mai bine.
Din acest punct de vedere, stim si îmi pare bine cã pot sã o spun, aceste congrese si sigur al nostru, la care seîntâlnesc chirurgi alesi, au un rol stiintific important, privind schimbul de experientã în profesiune, dar mai ales unul social uman, de întârire a prieteniei si colegialitãtii, de care toti membrii au nevoie, ca toti oamenii de altfel dar mai ales chirurgii, actionând întotdeauna în echipã, cel putin doi oameni pentru un act chirurgical, dar s-a ajuns pânã la 15, cu are îsi desfãsoarã activitatea lor, constituind o caracteristicã de largã umanitate si, cu atât mai mult larg trãitã.
Si gânditi-vã ce a însemnat ajutorul chirurgiei de-a lungul zecilor de ani (ca sã nu zic sute), pentru bolnavii cu ulcer gastro-duodenal, acum la descoperirea microbului bolnavilor ulcerosi “Helicobacter pilori“ nemairãmânându-ne, decât complicatiile, si în primul rând perforatiile, si poate si acestea, prin vaccinare se vor diminua sau chiar vor înceta sã mai aparã. Sigur, pentru chirurgi, au mai rãmas si altele, si în primul rând boala canceroasã, dar fãrã îndoialã, mai curând sau mai târziu, la un alt mare congres de chirurgie, va veni altul ca mine, ca sã anunte cã s-a gãsit si cauza cancerului, urmând sã se gãseascã alte modalitãti de vindecare, si poate tot chirurgicale, chirurgia ca stiintã mergând înainte.
Ca unul ce sunt invitat de onoare, tin sã multumesc pentru aceasta, conducerii acestui congres, si în mod special domnilor profesori Florian Popa si Irinel Popescu, amândoi chirurgi români renumiti, dar si oameni de înaltã tinutã, pentru care a face o plãcere celor din jurul lor este un lucru firesc, dovedind o datã mai mult si pentru lumea noastrã, cã, chirurgii, nu sunt oameni care cu sânge rece sau inimã tare, abia asteaptã sã-i opereze pe alti oameni, ci medici care vindecã bolnavii cu ajutorul bisturielor; dar cât de departe am ajuns, ceea ce va demonstra si acest congres.
Doresc din inimã succes acestui frumos congres al 23-lea, dorindu-vã la toti chirurgii prezenti dar si la toti ceilalti multã sãnãtate, bucurii de viatã si succes în viatã si în chirurgie.
Dragi chirurgi congresati,
Trãim sub coroana Marei Chirurgii, care nu numai cã ne încununã, dar ne si înconjoarã, lãsându-ne sã ajutãm si sã servim oamenii, prin procedeele ei de operatie, din ce în ce mai grele, pe mãsurã ce se pãtrunde mai adânc (dacã se mai poate) în interiorul corpului uman. Si privesc acesteîntâlniri “la vârf“, în cadrul Congreselor Nationale, ca o întâlnire - Dare de seamã -, asupra activitãtii fiecãruia dintre noi, dar si a chirurgiei în general, reprezentatã de fiecare dintre noi si de toti împreunã, în cadrul minunat al acestui congres, al 23-lea întrunit aici la Bãile Felix, înzestrate de Dumnezeu cu calitãti vindecãtoare, prin apele sale, aranjate de oameni, tot în folosul oamenilor, cum nu s-ar fi putut mai bine.
Din acest punct de vedere, stim si îmi pare bine cã pot sã o spun, aceste congrese si sigur al nostru, la care seîntâlnesc chirurgi alesi, au un rol stiintific important, privind schimbul de experientã în profesiune, dar mai ales unul social uman, de întârire a prieteniei si colegialitãtii, de care toti membrii au nevoie, ca toti oamenii de altfel dar mai ales chirurgii, actionând întotdeauna în echipã, cel putin doi oameni pentru un act chirurgical, dar s-a ajuns pânã la 15, cu are îsi desfãsoarã activitatea lor, constituind o caracteristicã de largã umanitate si, cu atât mai mult larg trãitã.
Si gânditi-vã ce a însemnat ajutorul chirurgiei de-a lungul zecilor de ani (ca sã nu zic sute), pentru bolnavii cu ulcer gastro-duodenal, acum la descoperirea microbului bolnavilor ulcerosi “Helicobacter pilori“ nemairãmânându-ne, decât complicatiile, si în primul rând perforatiile, si poate si acestea, prin vaccinare se vor diminua sau chiar vor înceta sã mai aparã. Sigur, pentru chirurgi, au mai rãmas si altele, si în primul rând boala canceroasã, dar fãrã îndoialã, mai curând sau mai târziu, la un alt mare congres de chirurgie, va veni altul ca mine, ca sã anunte cã s-a gãsit si cauza cancerului, urmând sã se gãseascã alte modalitãti de vindecare, si poate tot chirurgicale, chirurgia ca stiintã mergând înainte.
Ca unul ce sunt invitat de onoare, tin sã multumesc pentru aceasta, conducerii acestui congres, si în mod special domnilor profesori Florian Popa si Irinel Popescu, amândoi chirurgi români renumiti, dar si oameni de înaltã tinutã, pentru care a face o plãcere celor din jurul lor este un lucru firesc, dovedind o datã mai mult si pentru lumea noastrã, cã, chirurgii, nu sunt oameni care cu sânge rece sau inimã tare, abia asteaptã sã-i opereze pe alti oameni, ci medici care vindecã bolnavii cu ajutorul bisturielor; dar cât de departe am ajuns, ceea ce va demonstra si acest congres.
Doresc din inimã succes acestui frumos congres al 23-lea, dorindu-vã la toti chirurgii prezenti dar si la toti ceilalti multã sãnãtate, bucurii de viatã si succes în viatã si în chirurgie.
Sã trãiascã si înfloreascã Chirurgia Româneascã!