Comentariu la articolul Complication rare après une opération pour appendicite chronique
N. ConstantinescuArch beyond time, no. 6, 2008
Complication rare après une opération pour appendicite chronique
Nous pratiquons une hémicollectomie droite idéale, avec enfouissement en bourse du transverse, à 4 cm. du stoma (fig. 3). Durant toute l'opération, le malade perd tout au plus 40-50 ml. de sang. On fait une plicature intrapéritoneal au niveau de la grande éventration de la fosse
iliaque droite, on draine l'espace péritonéal mésentéro-pariétal droit à l'aide de deux tubes de caoutchouc, par une incision faite dans la région lombaire droite et on ferme complètement la plaie. L'évolution post-opératoire: très accidenté. Parèse intestinale rebelle, qui cède avec intermittence à la chlorure de sodium hypertonique intraveineuse répétée de 3 en 3 heures, par doses de 15 ml. sol. 20% et au prostïgmine. Cette parèse amène
l'ouverture partielle de la plaie, qu'on maintient au cours des pansements avec du leucoplast, l'apparition de
l'ancienne fistule au niveau du stoma et l'apparition d'une fistule stercorale au niveau du moignon du transverse. Le 9-ème jour après l'opération, le malade présente de graves phénomènes d'urémie avec 0,90gr. ‰ d'urée dans le sang; par un traitement bien conduit, on réduit l'urée au normal au bout de quelques jours. Plus tard, une crise de
collibacilurie, qui disparaît grâce au bactériophague. Deux semaines après l'opération, le malade commence à s'alimenter un peu mieux et le 27 avril-7 semaines après l'opération, il quitte l'hôpital dans l'état suivant: la plaie abdominale presque cicatrisée, un trajet fistuleux filiforme sous-costale droit , par laquel s'écoule rarement un liquide jaune. L'état générale bon. En VIII 1936, le patient revient se faire contrôler : il est complètement guéri. Il y a une tendance à l'éventration paramédiane droite. Il porte une ceinture bien adaptée. Il se nourrit bien et a repris ses occupations. Il est content. |
În România, generatii dupã generatii de chirurgi în formare si-au însusit dela înaintasi aforismele: "apendicita este o operatie fãrã glorie si plinã de riscuri" sau "chirurgul care începe o apendicectomie, trebuie sã fie capabil sã efectuieze o hemicolectomie dreaptã". Cazul prezentat în acest articol dovedeste cu prisosintã adevãrul acestor aforisme si explicã dece la noi în tarã rând pe rând Dimitrie Gerota (1), Pavel Simici (2), Dan Setlacec (3) au insistat prin exemple trãite sau vãzute, asupra necesitãtii de a trata apendicectomia ca pe o interventie cu o morbiditate si o mortalitate postoperatorie suficient de semnificativã pentru a nu o mai considera drept o operatie minorã si aceasta mai ales atunci când se opereazã o apendicitã cronicã.
Este evident cã la bolnavul prezentat în articolul comentat de mine a existat la operatia initialã de apendicectomie "la rece", un cumul de factori de risc: bolnav de 58 de ani, obez, cu ileus post-operator. Probabil cã - în conditiile unui ceco-ascendent mobil -, presiunea intraabdominalã crescutã, asociatã cu o supuratie parietalã profundã a permis constituirea unei evisceratii subcutanate cu o strangulare partialã, mecanism ce ar putea explica dehiscenta plãgii dupã scoaterea firelor la piele si aparitia fistulei. Actualmente se considerã cã dehiscenta unei plãgi operatorii este de cauzã multifactorialã (4). Pacientul tip este cel denutrit, care dezvoltã o infectie a plãgii si la care se produce o crestere bruscã a presiunii intra-abdominale, de ex. ca urmare a unui efort de tuse (5). Este însã demn de semnalat modul în care aa. adapteazã datele din literatura vremii si le particularizeazã la cazul prezentat de ei pentru a-si explixca producerea dehiscentei.
În ceeace priveste tratamentul complicatiei cu care s-au confruntat, chirurgii aveau la îndemânã în anii '30 putine mijloace de reanimare si de apãrare antiinfectioasã. Este de apreciat cã autorii nu si-au pus în nici un moment în gând sã aleagã solutia unei suturi a fistulei asa cum încercase fãrã succes chirurgul responsabil de operatia initialã. Experienta ne aratã cã sutura unei fistule digestive efectuatã în plin proces inflamator, are marele risc al dezunirii si al reaparitiei fistulei (3). Folosind conditiile limitate temporal, oferite chirurgului de rahianestezie, autorii au ales solutia unei operatii radicale - hemicolectomia dreaptã -, care a permis scoaterea segmentului nefunctional ileo-colic, partial eviscerat,- si - în cele din urmã, a dus la vindecarea bolnavului.
Bibliografie
1. Gerota, D. - Apendicita. Ed. Cultura Nationalã (Bucuresti) 1929.
2. Simici, P., Pãunescu, V., Popa, F., Cîrîc, G. - Reflectii asupra unei interventii chirurgicale simple - apendicectomia. Chirurgia 1993, 32:31.
3. Setlacec, D., Aschie, I. - Complicatiile severe post-apendicectomie. Ed. Medicalã (Bucuresti) 1994.
4. Angelescu, N., Constantinescu, N. - Infectii parietale post-operatorii. Ed. Medicalã (Bucuresti).
5. Cullinane, D.C., Bannon, M.P. - The unclosable abdomen and the dehisced wound. In "Mayo Clinic Gastro-intestinal Surgery" sub redactia Kelly K.A., Sarr M.G., Hinder R.A. Ed. Saunders, 2004, pag. 653-661