Mesajul presedintelui IASGO - Sectiunea Românã si al ARCHBPT

Stimaţi colegi,
Tematica simpozionului care se deschide în aceastã searã se referã la douã supraspecializãri. Termenul nu este, poate, nici cel mai fericit şi nici singurul care se utilizeazã, echivalente fiind “studii aprofundate”, “subspecializãri”, etc.
Sunt, în ultimã instanţã, douã domenii desprinse din chirurgia generalã, şi anume Chirurgia hepato-bilio-pancreaticã şi Chirurgia oncologicã.
Cu riscul de a repeta unele lucruri spuse şi cu alte ocazii, mã voi referi în cele ce urmeazã la procesul de supraspecializare în chirurgie.
Este un proces care a început de mult şi care se desfãşoarã în continuare sub ochii noştri. El derivã din evoluţia metodelor de diagnostic şi tratament, în paralel cu o înţelegere din ce în ce mai profundã şi mai sofisticatã a cauzelor maladiilor şi, în paralel, cu o cel puţin la fel de profundã revoluţie a tehnologiilor folosite în tratamentul chirurgical.
Cã nimeni nu mai poate face totul în chirurgie este un adevãr de mult stabilit. Desprinderea specialitãţilor din trunchiul mamã al chirurgiei generale a început încã din prima jumãtate a secolului trecut şi s-a accentuat treptat pânã în zilele noastre. Ca atare, este din ce în ce mai greu sã mai vorbim de chirurgie generalã, cum la fel de greu este sã mai vorbim de medicinã internã.
Procesul de specializare (devenit, ulterior, de “supra-specializare”) are explicaţii, sensuri, dar şi consecinţe.
Explicaţia principalã este, aşa cum spuneam şi anterior, volumul imens de cunoştinţe care s-a acumulat în anumite domenii şi care nu mai poate fi acoperit decât de specialişti dedicaţi exclusiv domeniului respectiv. În paralel, responsa-bilitatea gestului terapeutic, fundamentat pe cunoştinţele respective, obligã, la rândul ei, la definirea unor noi speciali-zãri sau supraspecializãri.
Luând ca exemplu chirurgia hepato-bilio-pancreaticã, aş enumera la întâmplare o serie de metode care necesitã o supraspecializare în domeniu; excluderea vascularã totalã, rezecţiile hepatice extinse, planificarea unei rezecţii în funcţie de datele imagistice, rezecţiile vasculare din chirurgia pancreasului etc.
Un chirurg cu pregãtirea de bazã în chirurgia generalã nu le poate efectua, sau dacã o face, nu va avea, de regulã,
aceleaşi rezultate cu unul specializat în domeniul respectiv.
În chirurgia oncologicã este cel puţin la fel de importantã supraspecializarea, întrucât de calitatea actului chirurgical depinde în mãsurã decisivã prognosticul bolnavului (mai mult chiar decât de noile şi sofisticatele molecule apãrute în ultimul timp în terapia cancerului).
Sensul apariţiei noilor domenii de supraspecializare este o permanentã îmbunãtãţire a rezultatelor terapeutice şi, prin urmare, o mai mare siguranţã şi încredere a bolnavului, atunci când se adreseazã unui specialist cu aceste noi grade de calificare.
Consecinţele sunt, desigur, în primul rând benefice. Pentru medicinã în general, ele reflectând, aşa cum spuneam, gradul de complexitate la care a ajuns aceastã nobilã meserie, şi, evident, pentru pacienţi şi pentru sãnãtatea lor.
Existã, desigur, şi neajunsuri.
Cel mai important este legat de faptul cã îngustarea domeniului de specializare nu mai permite rezolvarea unor leziuni complexe, care include patologie asociatã din mai multe domenii. În marile spitale, acest handicap poate fi surmontat, cel puţin teoretic, prin crearea unor echipe multidisciplinare, deşi, chiar şi în asemenea unitãţi, nu este un proces nici uşor şi nici lipsit de asperitãţi.
Neajunsurile nu pot ţine însã în loc un proces care, aşa cum spuneam, este în plinã desfãşurare. şi aceasta nu numai în România, ci în toatã Europa, din care acum face parte şi ţara noastrã.
Tocmai pentru a armoniza pregãtirea din România cu cea europeanã am crescut durata stagiului de la 1 an la 2 ani.
În ceea ce priveşte chirurgia hepaticã, aceasta fãcea pânã acum obiectul unei supraspecializãri denumite “Chirurgie hepaticã şi transplant hepatic”, pe care am schimbat-o în prezent, conform organizãrii la nivel european, în Chirurgie hepato-bilio-pancreaticã. De menţionat cã, în curricula de pregãtire europeanã pentru aceastã supraspecializare nu este inclus şi transplantul hepatic, acesta fãcând obiectul unei alte supraspecializãri şi anume cea de transplant.
În România, existã în prezent trei centre de pregãtire în aceastã supraspecializare (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de adulţi Cluj-Napoca şi Spitalul Municipal Timişoara).
Cred cã trebuie acordatã o atenţie specialã baremului de intervenţii efectuate direct de cursanţi în timpul celor doi ani de stagiu, ele constituind un element important pentru acordarea certificatului de supraspecializare.
Rezultatul final al acestui proces de pregãtire consider cã trebuie sã fie crearea unei reţele naţionale de compartimente de chirurgie hepato-bilio-pancreaticã în cadrul secţiilor de chirurgie generalã, în primul rând în spitalele universitare şi în cele judeţene. ARCHBPTH (Asociaţia Românã de Chirurgie Hepato-bilio-pancreaticã şi transplant hepatic) va face demersuri pe lângã Ministerul Sãnãtãţii în acest sens.
Un model similar se aplicã şi supraspecializãrii de chirurgie oncologicã, care este în curs de reorganizare şi de trecere de la durata de pregãtire de 1 an, la cea de 2 ani.
Centrele principale de pregãtire sunt în Bucureşti (Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu” în colaborare cu Institutul Clinic Fundeni) şi Cluj-Napoca (Institutul Oncologic “Ion Chiricuţã”), dar, în viitor, se pot extinde şi în alte centre universitare, în funcţie de numãrul de intervenţii cu profil de chirurgie oncologicã, dotarea serviciului de chirurgie şi a celui de anatomie patologicã, existenţa unor compartimente sau secţii de chimio şi radioterapie.
Atingerea unor standarde internaţionale în chirurgia hepato-bilio-pancreaticã şi în cea oncologicã, ţine de aprofundarea sistematica şi organizatã a acestor domenii, în cadrul pe care l-am menţionat mai sus şi cu scopul final al creãrii unor reţele naţionale de compartimente de profil.
Manifestarea ştiintificã pe care o inaugurãm azi se doreşte a fi o micã parte din acest program ambiţios, dar de care medicina şi chirurgia româneascã au o imperioasã nevoie.

*Cuvântare sustinutã la deschiderea celui de-al XI-lea Simpozion si Curs postuniversitar al Sectiei Române al IASGO si al IV-lea Simpozion National al ARCHBPTH