Factori de risc în retentia instrumentelor si a materialului moale dupã interventii chirurgicale
Recenzii, no. 2, 2003
- The New England Journal of Medicine, ianuarie 2003, nr. 3, vol. 348, pag. 229 - 235 -
Articolul de fatã dezbate aspecte mai mult sau mai putin recunoascute în practicã, si anume acelea legate de eroarea medicalã, pentru care factorii de risc, greu de identificat de altfel, rãman încã insuficient cunoscuti.
Un grup de specialisti din Massachusetts a efectuat un studiu retrospectiv caz-control asupra retentiei de corpi strãini la pacientii chirurgicali, cu scopul de a identifica factorii de risc pentru acest tip de gresealã. Ca o prefatã la un subiect delicat de malpraxis, autorii ne relateazã cazul unui bãrbat de 59 de ani al cãrui istoric chirurgical a debutat în anul 2000 printr-o colectomie subtotalã pentru pancolitã, urmatã la cateva luni de extragerea unei pense chirurgicale intraabdominale. Departe de a fi încheiate, evenimentele chirurgicale care l-au vizat pe pacientul în cauzã au continuat cu tratamentul unei eventratii postoperatorii (octombrie 2001), în urma cãreia bolnavul s-a vindecat cu dificultate, acuzand episoade de incontinentã fecalã pe fondul unei stãri generale bune si a castigului ponderal. Surpriza nefericitã a fãcut ca în iunie 2002 subiectul sã se reinterneze în Clinica din Massachusetts, de aceastã datã pentru dureri abdominale difuze, anorexie si greatã, simptomatologie instalatã cu doar douã sãptãmani în urmã. Examenul computer tomografic a fost concludent: pensã Mayo de 16 cm restantã în cavitatea abdominalã. În urma interventiei chirurgicale si a extragerii fãrã incidente a corpului strãin, bolnavul s-a vindecat si recuperat rapid.
Revenind la subiectul articolului, baza de date conceputã de cãtre medicii rezidenti seniori a fost constituitã din fisele medicale asociate oricãror reclamatii sau incidente de retentie din perioada ianuarie 1985 - ianuarie 2001, cuprinzand 1/3 din chirurgii din Massachusetts. Studiul a inclus 54 de pacienti cu un total de 61 corpi strãini retentionati (69% material moale si 31% instrumentar) si 235 subiecti control (operati fãrã asemenea incidente). Cazuistica a provenit de la 10 spitale dintre care 4 au fost rãspunzãtoare pentru un procent de 83% din statisticã.
Interesante sunt si reperele trasate de autori, capabile sã defineascã factorii de risc ai retentiei de corpi strãini si anume: varsta, sexul, greutatea si înãltimea, regiunea corpului în care se desfãsoarã operatia, momentul de debut al actului chirurgical, durata acestuia, volumul de sange pierdut si eventual transfuzat, caracterul de urgentã al interventiei, schimbarea tacticii propuse initial, schimbarea echipei chirurgicale precum si a personalului mediu, efectuarea mai multor operatii majore în acelasi timp si închiderea peretelui abdominal de cãtre un alt membru al echipei.
În altã ordine de idei, au fost considerate tardive toate operatiile care au debutat între orele 17 si 7, interventiile fiind clasificate în urgente imediate, amanate si operatii elective. Din grupul celor cu corpi strãini retentionati, 33% au suferit interventii în urgentã imediatã si la 34% tactica operatorie s-a schimbat în mod neasteptat comparativ cu doar 7%, respectiv 9% din pacientii control, indexul de masã corporalã fiind si acesta semnificativ crescut la subiectii din primul grup.
Surprinzãtor totusi, durata interventiei si ora tarzie de debut a operatiei, precum si implicarea multiplelor procedee chirurgicale nu au fost semnificativ asociate cu riscul de retentie.
Au fost înregistrate: tipul corpului strãin, modul si momentul diagnosticãrii, procedeul corector precum si evolutia postoperatorie. Din totalul celor 54 de cazuri relatate, 47 au fost identificate pe baza reclamatiilor de malpraxis iar 7 diagnosticate întamplãtor. Nu a fost omisã din statisticã nici locatia celor 61 de corpi strãini implicati în aceste erori medicale si anume: abdomen sau pelvis (54%), vagin (22%), torace (7%) si alte regiuni (17% - mãduva spinãrii, fatã de creier, extremitãti, etc.). Autorii au tinut sã sublinieze faptul cã nici un chirurg nu a fost responsabil de mai mult de un astfel de caz.
Metodele de detectare, cum era si firesc, le-au constituit în mare parte radiologia si computer tomografia (67%), dar un rol important l-au avut si examenul clinic, autoexaminarea si reinterventiile (9%).
Gravitatea unor astfel de erori a fost oglinditã, dacã mai era nevoie, si de cele 12 situatii (22 %) complicate cu fistule intestinale, ocluzii sau perforatii viscerale, într-un singur caz înregistrandu-se din nefericire si decesul.
În ceea ce priveste standardele Asociatiei Asistentelor de la Blocul Operator (AORN) ce recomandã numãrãtoarea atat a compreselor detectabile radiologic cat si a instrumentarului, cu scopul evitãrii unor astfel de incidente îngrijorãtoare, autorii sunt în mãsurã sã anunte rezultatele intermediare conform cãrora, în pofida mãsurilor de maximã sigurantã adoptate de blocurile operatorii, erorile persistã.
În lumina celor prezentate, specialistii americani au identificat prin metoda caz-control deficiente organizatorice în urmãrirea materialelor si instrumentelor în timpul interventiei chirurgicale.
Concluzionand, atentia chirurgilor trebuie îndreptatã cãtre recomandarea efectuãrii screeningului radiologic intraoperator de rutinã, ca metodã primarã în decelarea corpilor strãini, la pacientii cu risc crescut, estimand însã faptul cã la o incidentã de 1 la 1000 de operatii pe abdomen sau torace deschis s-ar impune efectuarea a 300 de radiografii pentru detectarea unui singur corp strãin retentionat.
Recenzie realizata de: Dr. Liviu Drãghici
Articolul de fatã dezbate aspecte mai mult sau mai putin recunoascute în practicã, si anume acelea legate de eroarea medicalã, pentru care factorii de risc, greu de identificat de altfel, rãman încã insuficient cunoscuti.
Un grup de specialisti din Massachusetts a efectuat un studiu retrospectiv caz-control asupra retentiei de corpi strãini la pacientii chirurgicali, cu scopul de a identifica factorii de risc pentru acest tip de gresealã. Ca o prefatã la un subiect delicat de malpraxis, autorii ne relateazã cazul unui bãrbat de 59 de ani al cãrui istoric chirurgical a debutat în anul 2000 printr-o colectomie subtotalã pentru pancolitã, urmatã la cateva luni de extragerea unei pense chirurgicale intraabdominale. Departe de a fi încheiate, evenimentele chirurgicale care l-au vizat pe pacientul în cauzã au continuat cu tratamentul unei eventratii postoperatorii (octombrie 2001), în urma cãreia bolnavul s-a vindecat cu dificultate, acuzand episoade de incontinentã fecalã pe fondul unei stãri generale bune si a castigului ponderal. Surpriza nefericitã a fãcut ca în iunie 2002 subiectul sã se reinterneze în Clinica din Massachusetts, de aceastã datã pentru dureri abdominale difuze, anorexie si greatã, simptomatologie instalatã cu doar douã sãptãmani în urmã. Examenul computer tomografic a fost concludent: pensã Mayo de 16 cm restantã în cavitatea abdominalã. În urma interventiei chirurgicale si a extragerii fãrã incidente a corpului strãin, bolnavul s-a vindecat si recuperat rapid.
Revenind la subiectul articolului, baza de date conceputã de cãtre medicii rezidenti seniori a fost constituitã din fisele medicale asociate oricãror reclamatii sau incidente de retentie din perioada ianuarie 1985 - ianuarie 2001, cuprinzand 1/3 din chirurgii din Massachusetts. Studiul a inclus 54 de pacienti cu un total de 61 corpi strãini retentionati (69% material moale si 31% instrumentar) si 235 subiecti control (operati fãrã asemenea incidente). Cazuistica a provenit de la 10 spitale dintre care 4 au fost rãspunzãtoare pentru un procent de 83% din statisticã.
Interesante sunt si reperele trasate de autori, capabile sã defineascã factorii de risc ai retentiei de corpi strãini si anume: varsta, sexul, greutatea si înãltimea, regiunea corpului în care se desfãsoarã operatia, momentul de debut al actului chirurgical, durata acestuia, volumul de sange pierdut si eventual transfuzat, caracterul de urgentã al interventiei, schimbarea tacticii propuse initial, schimbarea echipei chirurgicale precum si a personalului mediu, efectuarea mai multor operatii majore în acelasi timp si închiderea peretelui abdominal de cãtre un alt membru al echipei.
În altã ordine de idei, au fost considerate tardive toate operatiile care au debutat între orele 17 si 7, interventiile fiind clasificate în urgente imediate, amanate si operatii elective. Din grupul celor cu corpi strãini retentionati, 33% au suferit interventii în urgentã imediatã si la 34% tactica operatorie s-a schimbat în mod neasteptat comparativ cu doar 7%, respectiv 9% din pacientii control, indexul de masã corporalã fiind si acesta semnificativ crescut la subiectii din primul grup.
Surprinzãtor totusi, durata interventiei si ora tarzie de debut a operatiei, precum si implicarea multiplelor procedee chirurgicale nu au fost semnificativ asociate cu riscul de retentie.
Au fost înregistrate: tipul corpului strãin, modul si momentul diagnosticãrii, procedeul corector precum si evolutia postoperatorie. Din totalul celor 54 de cazuri relatate, 47 au fost identificate pe baza reclamatiilor de malpraxis iar 7 diagnosticate întamplãtor. Nu a fost omisã din statisticã nici locatia celor 61 de corpi strãini implicati în aceste erori medicale si anume: abdomen sau pelvis (54%), vagin (22%), torace (7%) si alte regiuni (17% - mãduva spinãrii, fatã de creier, extremitãti, etc.). Autorii au tinut sã sublinieze faptul cã nici un chirurg nu a fost responsabil de mai mult de un astfel de caz.
Metodele de detectare, cum era si firesc, le-au constituit în mare parte radiologia si computer tomografia (67%), dar un rol important l-au avut si examenul clinic, autoexaminarea si reinterventiile (9%).
Gravitatea unor astfel de erori a fost oglinditã, dacã mai era nevoie, si de cele 12 situatii (22 %) complicate cu fistule intestinale, ocluzii sau perforatii viscerale, într-un singur caz înregistrandu-se din nefericire si decesul.
În ceea ce priveste standardele Asociatiei Asistentelor de la Blocul Operator (AORN) ce recomandã numãrãtoarea atat a compreselor detectabile radiologic cat si a instrumentarului, cu scopul evitãrii unor astfel de incidente îngrijorãtoare, autorii sunt în mãsurã sã anunte rezultatele intermediare conform cãrora, în pofida mãsurilor de maximã sigurantã adoptate de blocurile operatorii, erorile persistã.
În lumina celor prezentate, specialistii americani au identificat prin metoda caz-control deficiente organizatorice în urmãrirea materialelor si instrumentelor în timpul interventiei chirurgicale.
Concluzionand, atentia chirurgilor trebuie îndreptatã cãtre recomandarea efectuãrii screeningului radiologic intraoperator de rutinã, ca metodã primarã în decelarea corpilor strãini, la pacientii cu risc crescut, estimand însã faptul cã la o incidentã de 1 la 1000 de operatii pe abdomen sau torace deschis s-ar impune efectuarea a 300 de radiografii pentru detectarea unui singur corp strãin retentionat.
Recenzie realizata de: Dr. Liviu Drãghici