Ioan Tãnãsescu (1875 - 1954)

  1. Home
  2. Articles

Ioan Tãnãsescu (1875 - 1954)

D. Niculescu
Aniversare, no. 4, 2005
* Clinica I Chirurgie, Spitalul de Urgente “Sf. Spiridon“, Iasi


S-a nãscut la 1 septembrie 1875, la Fãlticeni, într-o familie modestã, primii mutati “la oras“, dupã generatii de tãrani si ciobani, ce-si duceau turmele pe dealurile Stânisoarei (vezi Sadoveanu în sec. XIX).
Pãrintii sãi, Gheorghe si Soltana A. Tãnãsoaie, deschid un han la marginea orasului Fãlticeni, dispre soseaua ce urcã din sudul Moldovei cãtre Mãnãstirea Putna. Celor ce doreau sã înopteze, curtea hanului si o camerã pentru oaspeti, le erau puse la dispozitie. Celelalte douã încãperi - camera de dormit si bucãtãria rãmâneau familiei sale, unde s-au nãscut si au crescut doisprezece copii.
Cu stãruintã, cei doi îsi trimit copiii la scoli, licee si universitãti, astfel încât cei patru bãieti ai familiei fac carierã intelectualã: - primul nãscut, Ioan Tãnãsescu, chirurg si
profesor universitar la Iasi (fig. 1 - foto copertã); - Constantin Tãnãsescu, medic primar oras Iasi si apoi municipiul Bucuresti; - Vasile Tãnãsescu, notar - director RMS Bacãu;
- Teodor Tãnãsescu, jurist - magistrat la Curtea de Casatie Bucuresti. Cele opt surori cãsãtorite la Iasi, Fãlticeni, Suceava si Bucuresti au urmat si ele diferite scoli.
Cel care avea sã ajungã profesorul Ioan Tãnãsescu face scoala primarã si primele clase de liceu la Fãlticeni, dupã care vine la Iasi la “Institutele Unite“, unde terminã liceul si îsi ia bacalaureatul în 1896. În acelasi an se înscrie la Facultatea de Medicinã din Iasi, unde studiazã cu extrem de multã seriozitate, sustinând în acelasi timp activitate medicalã si de învãtãmânt, pe mãsurã ce calificãrile i-o permiteau:
- extern provizoriu al Clinicii Medicale la Spitalul “Sf. Spiridon“ Iasi, mai 1898;
- extern al Serviciului Chirurgical, clasificat întâiul la concurs, noiembrie 1898;
- intern al Serviciului Chirurgical 1899;
- asistent al Laboratorului de Anatomie Descriptivã, octombrie 1899;
- intern al Clinicii Medicale, 1900.
În 1902 terminã facultatea si primeste titlul de “Doctor în medicinã si chirurgie“ sustinând teza “Consideratiuni generale asupra hidrocelului si tratamentul sãu“.
Îsi satisface stagiul militar la Regimentul 7 Cãlãrasi si devine cãpitan în rezervã în iulie 1904, iesind primul la clasificare.
Pe 26 mai 1904 este primit în laboratorul profesorului Poirier de la Facultatea de Medicinã din Paris, unde lucreazã pânã în 1906. Munca asiduã în laboratorul de anatomie al marelui profesor francez îl face sã devinã repede remarcat si primeste sarcina de a prepara piesele de disectie pe care se fãceau demonstratiile la curs. La Paris frecventeazã majoritatea spitalelor, fãcând stagiu mai îndelungat în serviciile de chirurgie ale profesorilor Terrier, Poirier, Le Dentu si Tuffier. Cercetarea în cadrul Institutului de Anatomie parizian este valorificatã prin lucrãri remarcabile publicate în aceastã perioadã. Dintre acestea citãm: “Studiul despre arterele simpaticului“, bazat pe analiza a 140 de piese de disectie si “Studiul despre limfaticele articulatiilor“, în care se remarcã minutiozitatea observatiilor, sistematizarea si claritatea expunerii, calitãti pe care le va dezvolta si exprima de-a lungul carierei profesionare. La încheierea activitãtii din laboratorul de anatomie, Poirier îi certifica talentul si rezultatele muncii, afirmând: “În cursul carierei mele am întâlnit putini elevi asa de bine dotati ca domnul Tãnãsescu“.
Încã din facultate a avut o preocupare permanentã de a se pune la curent cu realizãrile chirurgicale din tãrile avansate, de a se confrunta cu experienta altor servicii si de a-si perfectiona pregãtirea, vizitând diferite facultãti de medicinã si spitale din strãinãtate.
În 1898 frecventeazã serviciul doctorului Neumann si Institutul de Anatomie al profesorului Zuckerkandel din Viena.
În 1899 viziteazã spitalul din Odessa si Institutul de Anatomie din Berlin.
În Franta viziteazã Institutul de Anatomie din Nancy si din Bordeaux.
Ulterior, dupã întoarcerea în tarã, în 1907 continuã sã viziteze institutele de anatomie din Bruxelles, Liége, Budapesta si Cambridge.
În 1908, timp de o lunã deprinde organizarea învãtãmântului anatomic la “St. Thomas“ Hospital si “London“ Hospital din capitala britanicã. Tot la Londra, frecventeazã marele muzeu anatomic al Asociatiei Chirurgilor, admirând preparatele lui Darwin, Hunter, Struters, etc.
Din 1907 este numit asistent la Clinica Chirurgicalã condusã de Leon Sculy la spitalul “Sfântul Spiridon“ din Iasi.
Dupã ce trece examenul de docentã devine profesor - agregat la Catedra de Anatomie, iar în 19 februarie 1913, profesor titular la aceeasi catedrã (fig. 2).
Figura 2
Figura 3
Figura 4
În urma plecãrii la Bucuresti în 1912 a profesorului Ernest Juvara, este numit profesor de Anatomie topograficã si clinicã chirurgicalã, pânã în 1940 când va fi pensionat din învãtãmânt.
An de an a vizitat spitalele si clinicile chirurgicale din Paris, Strassbourg, Anvers, Frankfurt, Berlin, etc.
Spitalul Universitar “Sf. Spiridon“ din Iasi fiind sub conducerea “Epitropiei Spitalelor“ se dezvoltã sub impulsul unor mari profesori, printre care profesorul Ioan Tãnãsescu, al cãrui nume este legat de finalizarea noului si modernului “Palat al Clinicilor Chirurgicale“, în 1933 (fig. 3). La acea vreme, Clinica Chirurgicalã si Semiologicã era una dintre cele mai moderne din tarã. Ulterior, Epitropia spitalului “Sf. Spiridon“ hotãrãste ca, în 1941, dupã pensionarea profesorului, una dintre sãlile de operatii ale clinicii sã-i poarte numele.
În afara îndeplinirii exemplare a muncii de profesor si de chirurg, Ioan Tãnãsescu a fost un bun organizator si a condus ca decan, în perioada 1930-1935 Facultatea de Medicinã din Iasi, iar în 1938 a fost ales rector al Universitãtii din Iasi, la acea vreme Facultatea de Medicinã fiind integratã Universitãtii iesene.
În acelasi timp a fost o prezentã activã în viata socialã si politicã a orasului si a tãrii în calitate de senator (fig. 4).
Indiferent de multitudinea preocupãrilor, puterea de muncã si simtul datoriei îl determinau la o corectitudine comportamentalã exemplarã. În clinicã venea foarte dimineatã, având un program bine stabilit, în care îsi gãseau loc deopotrivã vizita bolnavilor, sala de operatii si sala de curs.
Cursurile de anatomie concise, cu notiuni înlãntuite logic si clar expuse, transformau aceastã disciplinã, consideratã aridã, într-o stiintã plinã de viatã prin raportarea imediatã a diferitelor notiuni la chestiuni de patologie sau tehnicã chirurgicalã.
La chirurgie, cursul era sustinut întotdeauna cu prezentare de cazuri, în care profesorul subliniind si detalii de anamnezã sau de examen clinic aducea o argumentare logicã diagnosticul pozitiv, care rãmânea astfel bine întipãrit cursantilor.
Era atasat de bolnavii pe care îi îngrijea, pe cei mai multi vãzându-i în consultatie la cabinet, înainte de internare, pe unii dintre ei urmând sã-i viziteze ulterior, chiar si la domiciliu dacã ar fi nevoie.
În sala de operatii dovedea acelasi spirit sobru si sistematic, bazat pe o pregãtire anatomicã solidã si o tehnicã chirurgicalã perfectã. Timpii operatori se succedau fãrã a se neglija nici un detaliu, cu deosebit respect pentru hemostazã si tesuturi. Abilitatea sa chirurgicalã s-a remarcat mai ales în interventii pentru cancerul uterin, în limfadenectomii neoplazice, interventii pe cãi biliare, tiroidectomii, pe care le executa magistral, cu un calm desãvârsit, fãrã sã dea vreum semn de enervare, chiar si în situatiile foarte dificile.
Rezultatele unei activitãti prodigioase au fãcut obiectul a numeroase lucrãri stiintifice, comunicãri si rapoarte prezentate la diverse congrese nationale si internationale la care participa anual (fig. 5).
În urma activitãtii publicistice este ales membru în diferite societãti academice din tarã si din strãinãtate: presedinte al Societãtii de Medici si Naturalisti Iasi în 1914 si în 1920, membru titular al Academiei Române, membru al Societãtii de Chirurgie din Paris, din 1929, membru-asociat al Academiei de Chirurgie Franceze, din 1935 si membru al Societãtii Internationale de Chirurgie.
În 1940, dupã pensionarea sa din învãtãmânt, a continuat sã lucreze ca si chirurg pentru spital, servind cu devotament tara în pragul si în timpul rãzboiului. Pentru activitatea sa a primit în 1940 medalia Centenarului Regelui Carol I (fig. 6) si în 1941 Ordinul Crucea Regina Maria clasa I (fig. 7).
Dupã rãzboi, pensionat, se mutã în Bucuresti unde, în ciuda confruntãrilor cu puterea comunistã proaspãt instalatã, rãmâne activ si în 1952 este angajat de cãtre profesorul Th. Burghele ca medic primar la Spitalul Panduri.
S-a stins din viatã la 25 ianuarie 1954 la Bucuresti.
Exigent cu sine însusi si cu colaboratorii, spirit sobru si integru, profesorul Ioan Tãnãsescu a creat o scoalã de anatomie cu nume devenite mai târziu celebre: I. Nubert, I. Repciuc, L. Iancu si N. Barbilian, precum si o scoalã de chirurgie cu reprezentanti de marcã ai traditiei medicale iesene: Vl. Butureanu - Chirurgie, N. Costinescu - ORL, V. Dobrovici - Obstetricã-Ginecologie (fig. 8).
Dupã mai mult de 50 de ani de la disparitia profesorului cei care astãzi conduc Clinica I Chirurgie, în consens cu conducerea UMF si a Spitalului “Sf. Spiridon“ Iasi au decis ca aceastã clinicã sã poarte numele a doi mari profesori si sefi de scoalã: Ioan Tãnãsescu si Vladimir Butureanu.
Figura 5
Figura 6
Figura 7
Figura 8