Centenar - Theodor Burghele

La 12 februarie 1905, s-a nãscut, la Iasi, dintr-o familie de boieri moldoveni, Prof. Theodor Burghele, personalitate a chirurgiei si urologiei românesti, recunoscutã pe plan national si mondial.
Si-a fãcut studiile primare, liceale si universitare la Iasi, obtinând titlul de “Doctor în medicinã“ în 1929, cu teza “Splenomegalia micoticã“, fiind numit asistent în clinica Prof. Hortolomei, de la Iasi.
Între 1930 - 1931 face un stagiu, în urologie, la Viena, unde se remarcã prin recomandarea nefroureterectomiei cu excizia unei “pastile“ din vezicã în tuberculoza urinarã.
Revine, la Iasi unde, pe lângã activitatea în clinica prof. Hortolomei, lucreazã ca aspirant si preparator la Institutul de Anatomie.
În 1933 este transferat la Coltea, în Clinica Prof. Hortolomei si devine sef de lucrãri (1937) si apoi Conferentiar (1940), sef al Clinicii de Urologie.
Odatã cu înfiintarea clinicii de chirurgie si urologie, la Spitalul Panduri (1946), este numit profesor si preia conducerea clinicii timp de 30 ani, pe care a utilat-o si modernizat-o, constituind o policlinicã si un laborator de chirurgie experimentalã.
Un om de o vastã culturã, înzestrat cu o putere de muncã iesitã din comun, cu o inteligentã sclipitoare, cu o memorie demnã de invidiat si cu un înalt spirit organizatoric, a elaborat o serie de lucrãri, împreunã cu colaboratorii sãi, privind anomaliile reno-ureterale, fiziologia, fiziopatologia si explorãrile aparatului urinar, socul si reanimarea bolnavului (în 1951 a tinut primul curs postuniversitar de terapie intensivã), tuberculozã urinarã, vezica neomogenã, rinichiul de soc si a îmbunãtãtit terapeutica urologicã si chirurgicalã cu metode moderne.
Am avut sansa sã lucrez în colectivul acestui mare om, mereu în activitate, volubil, plin de neastâmpãr si de energie care si-a iubit profesiunea cu o pasiune greu de egalat si care ne-a dat cea mai strãlucitã pildã de cum trebuie înfãptuitã profesia de chirurg, nu dupã program ci fãrã a tine seama de noapte, de sãrbãtoare si, uneori, nici de concedii si cã trebuie sã citim permanent pentru a ne mentine în actualitate.
S-a preocupat de formarea si specializarea colaboratorilor pe care i-a trimis la mari clinici chirurgicale si urologice din Europa si SUA si a format o scoalã de chirurgie si urologie, poate cea mai mare din vremea noastrã, din care s-au ridicat 10 profesori universitari ce au lucrat atât în Bucuresti cât si în provincie, la rândul lor fondatori de scoli medicale.
Meritã sã amintim respectul prof. Theodor Burghele, pentru scolile medicale, care afirma: “Noi suntem ceea ce suntem datoritã scolilor care ne-au format“.
Desi provenea dintr-o familie boiereascã, în perioada socialistã, datoritã capacitãtilor sale de a ocupa o serie de functii administrative - Rector al UMF Bucuresti (timp de 17 ani), Presedinte al Societãtii Române de Chirurgie, Redactor al Revistei Chirurgia, Ministru al Sãnãtãtii si Presedinte al Academiei Române - care i-au permis sã-si punã în joc trecerea de care se bucura în fata conducãtorilor regimului pentru dotarea bibliotecii UMF, a spitalului Panduri si a altor clinici, si de a proteja multi medici valorosi ce cãzuserã în dizgratie, pe unii dintre ei salvându-i chiar din detentie.
A avut nenumãrate titluri academice în tarã si peste hotare, fãcând parte din multe Academii de stiinte si din colegiul de redactie a multor reviste de specialitate, de prestigiu.
S-a stins din viatã, fulgerãtor, în iunie 1977, în functia de Presedinte al Academiei Române.