Ernest Juvara (1870 - 1933)

  1. Home
  2. Articles

Ernest Juvara (1870 - 1933)

R. Palade
Aniversare, no. 3, 2005
* Clinia I Chirurgie, Spitalul Universitar de Urgentã, Bucuresti


Ernest Juvara s-a nãscut la 14 mai 1870 la Bârlad. Tatãl sãu, Iorgu Juvara, mosier, a avut trei fii: Nicu, Ernest si Emil. Pentru a-i asigura o educatie aleasã, pãrintii îl dau la internat chiar din clasele primare, la Institutul Urechia din Bucuresti. Terminã liceul la Colegiul Sfântul Sava, absolvind bacalaureatul în litere si stiinte în 1888. În acelasi an pleacã la Paris si se înscrie la Facultatea de Medicinã. Aici este entuziasmat de cursurile de anatomie ale lui Farabeuf, care utiliza spre exemplificare planse, desene la tablã si disectii demonstrative pe cadavru. Lectiile practice erau conduse de Paul Poirier, viitorul profesor, pe atunci sef de lucrãri. Cu talent înnãscut pentru desen, Ernest Juvara este remarcat imediat de magistrii lui.
În 1890, devine prin concurs extern al spitalelor din Paris. Timp de trei ani (1890 - 1893) are ocazia sã lucreze în clinici renumite cum ar fi cele conduse de Richard, Poirier, Delbet, Rochard. Paralel cu activitatea clinicã a continuat sã lucreze în laboratorul de anatomie condus de Paul Poirier, care-i aprecia destoinicia, manualitatea si mai ales talentul de desenator. În acest loc l-a întâlnit pe Thoma Ionescu, pe atunci prosector definitiv la Facultatea de Medicinã din Paris. Acum, se leagã între cei doi o prietenie, care va continua multi ani.
În 1894, când profesorul Poirier s-a hotãrât sã editeze un tratat de anatomie umanã, lui Thoma Ionescu i-a încredintat capitolul de tub digestiv, iar Ernest Juvara a fost însãrcinat cu executarea disectiilor si a desenelor. Cu aceastã ocazie a desenat aproape 100 de planse murale, care au servit multi ani la instructia studentilor medicinisti.
La Paris, leagã o strânsã prietenie cu Theodor Pallady, care, dupã studii politehnice la Bucuresti si Dresda, ia hotãrârea sã se consacre picturii. Astfel, Ernest Juvara are ocazia sã frecventeze atelierele de picturã ale lui Gustave Moreau si Jean Aman, unde îsi desãvârseste tehnica desenului, a perspectivei grafice si a culorii. Îl cunoaste si pe Pierre Puvis de Chavannes, renumit pictor al vremii. Acesta era cãsãtorit cu românca Maria Cantacuzino, persoanã foarte instruitã si frumoasã, care si astãzi poate fi admiratã sub chipul Sfintei Genoveva în frescele de la Pantheon. În acest atelier de picturã, un adevãrat cuib de românism, face cunostiintã cu stefan Luchian, de care îl va lega o trainicã prietenie.
În 1892, Ernest Juvara publicã împreunã cu H. Friteau “Quinze leçons d'anatomie pratique“, lucrare ilustratã cu 84 desene si scheme originale fãcute de el. Cartea a avut un succes mare, fiind tipãrite cinci editii si apãrând tradusã mai târziu si în limba germanã. Ea l-a consacrat ca anatomist si desenator stiintific. Tot acum publicã împreunã cu F. Legueu, viitor profesor de urologie la Paris, cartea “Des aponevroses de la paume de la main“.
În 1895, îsi sustine teza de doctorat în medicinã si chirurgie intitulatã “Anatomie de la région pterygo-maxilaire“, apreciatã cu epitetul "extremement bien" si laureatã de Facultatea de Medicinã din Paris.
În 1895, se întoarce în tarã chemat de Thoma Ionescu si devine asistent în Clinica Chirugicalã de la Spitalul Coltea din Bucuresti si sef al Laboratorului de Anatomie Topograficã la Institutul de Anatomie Topograficã si Chirurgie Experimentalã. Aici, în calitate de subdirector, se ocupã de organizarea institutului dupã o schemã nouã, originalã, care cuprindea o unitate de cercetare cu mai multe departamente: anatomie topograficã, anatomie comparatã, microscopie normalã si patologicã, fiziologie, chirurgie experimentalã si clinicã chirurgicalã. Instaleazã în subsolul institutului un fierãstrãu electric cu bandã circularã pentru realizarea sectiunilor transversale sau sagitale prin cadavru. Cu piesele realizate astfel a creat muzeul de anatomie al institutului. Departamentul de chirurgie experimentalã a fost organizat dupã conceptia lui si era integrat învãtãmântului cu studentii, care puteau astfel urmãri interventii chirugicale pe câine. Pentru învãtãmântul universitar lucreazã în aceastã perioadã peste 40 de planse murale.
În 1897, publicã “Lectiuni de anatomie practicã“, prefatã de Thoma Ionescu. Aceasta reprezintã o amplificare a lucrãrii publicate la Paris si cuprinde 103 desene.
În 1899, apare si “Leitfaden für die Chirurghische Anatomie“, cu 183 planse în text (Berlin, Verlag von August Hirschwald). Lucrarea se bucurã de mare succes si profesorul Waldeyer îi adreseazã o scrisoare în semn de omagiu si stimã.
Se ocupã intens de fotografia medicalã si pentru ca desenele anatomice sã fie cât mai exacte întâi fotografiazã piesele. Poate fi considerat astfel initiatorul fotografiei medicale la noi în tarã.
Paralel cu lucrãrile de anatomie are si o intensã activitate publicisticã în domeniul clinicii si terapeuticii chirurgicale, a medicinei operatorii, a chirurgiei experimentale.
În 1897, publicã în Revista de Chirugie “Procedeele operatorii contra prolapsului complet al rectului si în particular despre un nou procedeu“, în care propune o nouã tehnicã de rezectie a mucoasei prolabate, plicaturarea pãturii musculare, anoplastia si afrontarea cutaneo-mucoasã. Operatia imaginatã si executatã de el devine un procedeu clasic de tratament al
prolapsului rectal prezentat în tratatele de tehnici chirugicale ale vremii, fie ca procedeul Juvara, fie ca procedeul Delorme-Juvara.
în articolul “Despre suturile intestinale“, publicat în Revista de Chirurgie în 1899 discutã diversele tehnici de suturã si prezintã primele suturi intestinale monoplan efectuate pe animalul de laborator, cu 60 de ani înainte de Jourdan.
Creazã o serie de instrumente si aparate în colaborare cu firme strãine (Collin din Paris, Lautenschläger din Berlin, Adnet), realizeazã instalatii necesare introducerii asepsiei.
La 1 martie 1897, la initiativa lui Thoma Ionescu, apare Revista de Chirurgie, prima publicatie medicalã româneascã axatã pe problemele unei singure specialitãti. Secretar de redactie al revistei este numit Ernest Juvara.
La 1 februarie 1898, tot din initiativa lui Thoma Ionescu, s-a constituit Societatea de Chirurgie. Printre cei 30 de membrii fondatori, al nouãsprezecelea este Ernest Juvara, care devine si secretar general al societãtii.
La 1 noiembrie 1899, la recomandarea lui Thoma Ionescu, devine prin concurs profesor agregat la Catedra de anatomie topograficã de la Facultatea de Medicinã din Iasi.
în 1900, acceptã sã conducã serviciul de chirugie al Spitalului Israelit din Iasi, iar în 1906 i se creazã la Spitalul Sfântul Spiridon un serviciu chirurgical. La 26 noiembrie 1904 este înaintat la gradul de profesor definitiv. Creazã si la Iasi un muzeu cu piese anatomice dupã modelul celui realizat anterior la Bucuresti. În septembrie 1912, cu ocazia serbãrilor jubiliare ale Universitãtii din Iasi, Regele Carol I este însotit printre altii în vizita oficialã si de celebrul anatomist german Waldeyer, care vizitând muzeul cu piese anatomice de la Facultatea de Medicinã a rugat sã fie lãsat singur pentru a putea admira pe îndelete preparatele executate de Ernest Juvara. Tot acum adunã si o bogatã colectie de fotografii medicale, gratie unei activitãti extrem de intense atât în domeniul anatomiei cât si în cel al chirurgiei.
Introduce la Iasi rahianestezia, fãrã a exclude celelalte tipuri de analgezie. Aduce numeroase îmbunãtãtiri metodei, ca: ace de punctie foarte subtiri pentru a evita deperditia de lichid cerebrospinal si complicatiile inerente legate de aceasta, propune si impune solutia de Novocainã 8% ca fiind cea mai potrivitã, combate hipotensiunea arterialã cu Efedrinã i.m.. Celebrã a rãmas autooperatia fãcutã de Dr. A taicu, unul din asistentii lui, care dupã ce Ernest Juvara i-a fãcut rahianestezie, s-a autooperat de hernie inghinalã ajutat tot de profesor. În 1911, în La Presse Médicale evenimentul este prezentat ca prima autooperatie din lume.
Impune la Iasi metoda asepsiei în chirurgie si reuseste sã o transmitã si elevilor sãi: I. Tãnãsescu, N. Hortolomei, A. taicu, G. Zamfirescu, N. Iancu.
Datoritã intensei activitãti clinice, operatorii, didactice, stiintifice si publicistice, este ales în anul 1910 presedinte al Societãtii de Medici si Naturalisti din Iasi.
în semn de recunoastere a contributiei aduse la progresul chirugiei, Ernest Juvara e ales membru corespondent al Societãtii Chirurgilor din Paris (1911) si al Societãtii Nationale de Chirurgie din Franta (1928).
Are o bogatã activitate publicisticã atât în revistele din tarã cât si în cele din strãinãtate, în special din Franta. Enumerãm câteva titluri ale lucrãrilor din aceastã perioadã: “Opération de la hernie inguinale par le procédé de Bassini“, bazatã pe o experientã personalã de 800 cazuri, “De la création d'un vagin dans le cas de l'absence congénitale, par dédoublement de l'espace intervéssie-rectum, suivi soit d'autoplastie par manchon cutané“, “Emasculation totale“, “Pleurotomia cu rezectie de coastã sub lambou“, “Evidement du plancher buccal“.
“Lucrãri de terapeuticã si clinicã chirurgicalã“ este cartea care încheie activitatea publicisticã de la Iasi. Gr. T. Popa, care i-a urmat la catedra de anatomie, spune despre puternica amintire care dãinuia dupã ani de zile de la plecarea lui: " Juvara si-a fãcut din profesorat un cult si elevii lui si-au fãcut un cult din el". Este considerat astãzi creatorul scolii moderne de anatomie si chirugie de la Iasi.
în anul 1912, Ernest Juvara este transferat de la Iasi la Bucuresti, ca sef al Clinicii Chirugicale de la Spitalul Filantropia.
în anul 1913, este mobilizat si ia parte ca medic militar în Rãzboiul Balcanic. Alãturi de I. Cantacuzino si A. Slãtineanu, se distinge în lupta de stãvilire a epidemiei de holerã, prin vaccinarea în masã, cu rezultate excelente.
Demobilizat la sfãrsitul rãzboiului, îsi reia activitatea la Spitalul Filantropia. Este preocupat în special de perfec-tionarea rahianesteziei si de ameliorarea tratamentului chirurgical al fracturilor. Creazã o serie de aparate extrem de utile: fixatorul extern, legãtorul automat, bulonul amovibil, foloseste printre primii în lume instrumente electrice în tehnica operatorie.
În 1916, publicã “Tratamentul operator al fracturilor diafizelor prin metoda fixatorului extern“, lucrare ce-l consacrã printre fondatorii ortopediei moderne.
în acelasi an este mobilizat, cu gradul de maior, atasat Spitalului IV de evacuare, care urma Corpul IV de Armatã. Are în timpul Primului Rãzboi Mondial o activitatea chirurgicalã extenuantã, operând rãniti zi si noapte în spitalele din Piatra Neamt, Mânãstirea Neamt, Botosani. Este avansat colonel si transferat la Spitalul IX de evacuare, care a urmat armatele de la Mãrãsesti. Are o activitate operatorie prodigioasã, mergând din oras în oras pentru a salva de la moarte rãnitii. Este o paginã de eroism rãmasã în amintirea celor care l-au însotit sau cunoscut atunci.
în anul 1923, este transferat la Spitalul Brâncovenesc, unde organizeazã cea mai amplã si modernã clinicã chirurgicalã din tarã cu 120 de paturi, bazã de învãtãmânt pentru studentii Facultãtii de Medicinã. Aici, e vizitat de celebrul profesor A. Hartmann din Paris, de profesorul Fred H. Albee de la New York, care si opereazã în clinicã, ca si de alti ilustri universitari si medici. Îsi continuã activitatea si în laboratorul de anatomie topograficã al Facultãtii de Medicinã, continuând disectiile si executarea planselor. Editeazã un “Manual de anatomie chirurgicalã“, conceput initial sã aparã în patru volume. Nu sunt tipãrite decât primele douã: volumul I - “Capul si gâtul“ (1924) si volumul II - “Membrele“ (1925). A efectuat peste 250 de planse în culori, care au ilustrat tratatul, toate fãcute în întregime de mâna lui, cu o precizie de ceasornicar si cu o valoare artisticã incontestabilã. Lucrarea reprezintã o chint-esentã a raporturilor dintre cele douã domenii, anatomia topograficã si chirurgia. În 1931, profesorul Jean Louis Faure, care i-a vizitat clinica, impresionat de valoarea planselor, i-a sugerat sã le doneze Academiei de Medicinã din Paris.
Pasiunea lui a fost chirurgia osoasã si în special osteosinteza. Din cele peste 230 de lucrãri elaborate, mai mult de o treime se referã la patologia osteoarticularã, ceea ce i-a creat un renume în domeniu.
Ernest Juvara a fost un mare sef de scoalã. Printre elevii sãi se numãrã: N. Hortolomei, I. Tãnãsescu, I. Fãgãrãsanu, A. Cosãcescu, I. Anghel, V. Rãscanu, V. Dimitriu, E. Cristide, I. Climescu, M. Georgescu si altii.
Este ales Presedinte al Societãtii Române de Chirurgie între 1929 - 1930.
Poseda o tehnicã operatorie precisã, rapidã si aparent simplã. Timpii operatori se succedau fãrã sovãire, iar plaga arãta ca un atlas de anatomie. Devenea extrem de precaut când surveneau dificultãti si ceea ce conta era numai interesul bolnavului. Profesorul N. Hortolomei, preparatorul, prosectorul, secundarul si asistentul lui, mãrturiseste: "Tehnica sa chirurgicalã anatomicã impunea. Juvara a fost primul chirurg din Iasi de la care am învãtat cã se poate face chirurgie fãrã sânge, fãrã brutalitate, în timpi bine coordonati si cu respectul planurilor anatomice, astfel ca refacerea dupã operatie sã fie cât mai aproape de normal".
Era si un foarte bun organizator. În primul rând a fost preocupat de functionalitatea sãlii de operatie. Urmãrea cele mai mici amãnunte. Poate fi considerat cel care a impus asepsia în tara noastrã, spãlatul cu lufe si fixarea la piele a câmpurilor operatorii pentru a izola cât mai bine plaga chirurgicalã.
A fost un adevãrat om de stiintã, a creat curente, a format elevi, a fundamentat o scoalã, cãreia i-a lãsat mostenire cultul adevãrului si al frumosului artistic. S-a bucurat de o stimã si un renume care au depãsit granitele tãrii.
Prin formarea lor, Thoma Ionescu si Ernest Juvara au imprimat chirurgiei românesti o paternitate francezã, dar ceea ce trebuie remarcat e faptul cã astfel, chirurgia româneascã s-a dezvoltat în armonie si la un nivel comparabil cu cea europeanã. Mai mult, activitatea complexã a lui Ernest Juvara la Iasi a creat posibilitatea dezvoltãrii uniforme a chirurgiei românesti în cele douã provincii ale tãrii. Apartinând aceleiasi scoli, cu o formatie solidã anatomicã si evoluând în cadrul acelorasi rigori profesionale, chirurgii din Moldova au putut veni la Bucuresti , unde s-au integrat rapid si au evoluat usor. Dorinta lui Thoma Ionescu de a face ca facultãtile de medicinã din tarã sã fie identice din punct de vedere al organizãrii si egale în ceea ce priveste învãtãmântul a dat roade. În felul acesta, scoala chirurgicalã româneascã s-a putut dezvolta uniform si organic, la un nivel profesional superior, bazat pe standarde riguroase de nivel european.
Ernest Juvara a fost membru fondator al Automobil Clubului Român (1904). Pasionat automobilist, publicã articole în revista Automobilul privind diferite tipuri de carburatoare, cu desene executate de el. A fãcut parte din comisia tehnicã a Automobil Clubului Român.
Îndrãgostit de naturã, pasionat vânãtor, poseda o panoplie celebrã cu arme de epocã.
Casa lui din Bucuresti de pe strada Orlando, cuprindea colectii de artã: picturi, sculpturi, trofee cinegetice. A iubit interiorul si a fost un perfect amfitrion. L-au vizitat celebrii Jean Louis Faure, Emile Sergent, Fred H. Albee si altii. În casa lui veneau Theodor Pallady, Gheorghe Pãtrascu, stefan Popescu, Eustatiu Stoenescu, Jean Al. Steriadi, Cornel Medrea, G. D. Mirea si chiar Henri Matisse. Era prieten de familie cu principele George Valentin Bibescu si sotia sa scriitoarea Martha Bibescu.
Moare la 5 mai 1933, în urma unui accident, electrocutat fiind în baie de lampa pe care o folosea la citit.
Mare anatomist, chirurg de exceptie, emerit profesor, om corect si demn, spirit inventiv si nelinistit, mereu în cãutarea unei solutii mai bune, mai practice, mai frumoase, medic permanent prezent la datorie, patriot devotat tãrii si semenilor, Ernest Juvara rãmâne una din figurile luminoase ale chirurgiei românesti, care a dus faima medicinei noastre peste hotare, sporind patrimoniul stiintific universal.