Nicolae Hortolomei - un model paideic

  1. Home
  2. Articles

Nicolae Hortolomei - un model paideic

I. Popescu
Aniversare, no. 6, 2005
* Centrul de Chirurgie Generalã si Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni


În anul în care sãrbãtorim 120 de ani de la nasterea sa, evocarea personalitatii profesorului Hortolomei este o datorie de onoare. Academicianul Nicolae Hortolomei (foto copertã) reprezintã una dintre cele mai complexe si mai împlinite personalitãti ale chirurgiei românesti.
Nãscut în 27 noiembrie 1885, o datã cu zorii chirurgiei moderne (sã reamintim doar cã banala colecistectomie a fost efectuatã pentru prima datã în 1888 de cãtre Langenbuch), Nicolae Hortolomei a pãrãsit aceastã lume în 1961, într-un moment în care chirurgia generalã era de mult un domeniu bine definit, din care începuserã sã se desprindã diverse specialitãti, al cãror pionier a reusit sã fie la capãtul unei prodigioase cariere. Cariera sa a fost marcatã de o serie de repere importante, care si-au pus amprenta încã de timpuriu asupra evolutiei viitorului profesor.
A început, în spiritul unei traditii care s-a mentinut în România pânã în anii 1970, cu internatul. O adevãratã scoalã de selectie a viitoarelor cadre universitare, dar si o scoalã de formare în spiritul devotamentului fatã de spital si de bolnavi precum si fatã de studiul neîntrerupt al unei discipline care fãcea extrem de rapid progrese remarcabile. Probabil încã de atunci i s-a întipãrit în minte tânãrului intern fraza pe care avea sã o rosteascã de multe ori de-a lungul întregii sale cariere si mai ales în fata tinerilor sãi colaboratori: " Mãi, sã nu rãmânem în urmã!"(1).
Un viitor profesor de chirurgie trebuia neapãrat sã treacã si pe la Catedra de Anatomie. Pregãtirea sa chirurgicalã este completatã de solide cunostiinte anatomice, find prosector al Institutului de Anatomie, în perioada 1909-1912 la Catedra de Anatomie, condusã de I. Tãnãsescu, si apoi la cea de Anatomie Topograficã, în fruntea cãreia se afla profesorul Ernest Juvara. Nenumãratele ore de disectie precum si rigorile impuse de predarea disciplinei la studenti, au creat premizele orientãrii rapide în orice situatie, în zone topografice dintre cele mai diverse.
Au urmat studiile în strãinatate, pe o perioadã mai lungã, în care tânãrul chirurg român a lucrat efectiv în spitalele din Paris si s-a încadrat în sistemul medical francez, unul dintre primele din lume (dacã nu chiar primul!) la data respectivã. A cules aprecieri deosebite si s-a întors în tarã cu o experientã care i-a permis sã abordeze foarte devreme o carierã universitarã, ce deja se anunta strãlucitã.
Maestrii sãi în chirurgie s-au numit Ernest Juvara, Ion Tãnãsescu si Amza Jianu.
În ianuarie 1920, la numai 35 de ani, devine profesor de patologie chirurgicalã la Facultatea de Medicinã din Iasi, iar la 1 aprilie 1921, profesor de patologie chirurgicalã la Spitalul "Sf. Spiridon" din acelasi oras (2, 3).
Dupã predecesorii sãi Ernest Juvara si Ion Tãnãsescu, Nicolae Hortolomei devine, la rândul sau, lider si întemeietor de scoalã în capitala Moldovei în care se nãscuse. Dintre elevii pe care i-a format la Iasi meritã mentionat în primul rând continuatorul sãu direct, profesorul Vladimir Butureanu, dar si profesorii Gheorghe Chipail, Oscar Franche si Gheorghe Plãcinteanu (acesta din urmã, ajuns profesor de obstetricã-ginecologie) (4).
Abordeazã cu dezinvolturã si cu excelente rezultate o paletã impresionantã de maladii si de operatii: abcese cerebrale, nevralgii de trigemen, "buzã de iepure" si "gurã de lup", tumori retrofaringiene, timectomii în miastenia gravis, chirurgia hipertiroidiei, toatã chirurgia abdominalã (stomac, ficat, splinã, rinichi, intestin subtire si gros), aparatul genital feminin, chirurgia membrelor, etc (5).
Din perioada ieseanã dateazã exceptionala monografie "Chirugie de l'ulcere gastrique et duodenal" scrisã împreunã cu profesorul Vladimir Butureanu si apãrutã în 1931 la prestigioasa editurã Masson et Cie. Edificator în ceea ce priveste valoarea monografiei este numãrul mare de recenzii si citãri în cele mai prestigioase publicatii ale timpului.
Talentul si faima pe care deja si-o crease determinã, într-un timp relativ scurt, mutarea sa în capitala tãrii.
În 1930 este transferat la Facultatea de Medicinã din Bucuresti ca titular al Catedrei de Chirurgie Urologicã, pe care o conduce pânã în 1952 când preia conducerea Catedrei de Clinicã Chirurgicalã în cadrul Facultatii de Specializare si Perfectionare a Medicilor si Farmacistilor din Spitalul Coltea. Între 1930-1934 conduce clinica de Chirurgie Urologicã la Spitalul Colentina, si, abia dupã mutarea profesorului Amza Jianu la Spitalul Filantropia în 1934, ajunge la Spitalul Coltea (1).
În decembrie 1933 pune bazele Societãtii Române de Urologie, ce reprezintã o continuitate fireascã a Cercului de Studii Genito-Urinare, fondat în 1909 de cãtre profesorul P. Herescu, transformat apoi din 1919 în Societate de Urologie, obstetricã si ginecologie. Lucrãrile prezentate în sedintele societãtii au fost publicate în Revista Românã de Urologie, ca organ oficial. Sub conducerea lui N. Hortolomei se desfasoarã primele Congrese de Urologie.
În 1939 se creeazã prin unirea Clinicii de Urologie cu cea de Chirurgie din Spitalul Coltea Institutul Clinico-Chirurgical si de Cãi Urinare (fig. 1), al cãrui director este numit în 1939.
Ajuns la vârsta maturitatii chirurgicale, profesorul Hortolomei oferã întreaga mãsurã a talentului sãu, în sala de operatie, dar si la catedrã, în Laboratorul de Cercetãri Experimentale si chiar în administratie.
A fost Ministru al Sãnãtãtii între 1939 si 1940, perioadã în care s-a preocupat de redresarea sistemului sanitar, aflat, ca mai totdeauna în România, într-o cronicã suferintã.
Ni-l putem imagina pe eminentul profesor apelând la un colaborator apropiat (Th. Burghele) cãruia îi încredinteazã o mare sumã de bani pentru a cumpãra materiale sanitare direct de la producãtor, eludând sistemul licitatiei, la care firmele furnizoare, care erau cartelate, ofereau aceleasi materiale la preturi foarte mari.
Totodatã s-a preocupat si de dotarea clinicii sale, asa încât aceasta sã corespundã talentului si dorintei de afirmare a unui colectiv care deja se închegase. Pot fi amintite aici laboratoarele de radiologie si analize medicale, dar si instrumentarul sãlilor de operatii.
Membru titular al Academiei Republicii Populare Române din ianuarie 1945, este numit sef de sectie la Institutul de Terapeuticã al Academiei, ceea ce îi permite organizarea clinicii de la Coltea, încadratã cu un nucleu de cercetare si având la dispozitie o bazã materialã solidã.
Locul de care se leagã indisolubil personalitatea profesorului Hortolomei în anii deplinei sale afirmãri este, fãrã îndoialã, Spitalul Coltea. Datoritã uriasei sale personalitãti, la Coltea s-a format o scoalã de chirurgie în adevãratul sens al cuvântului. Aceasta a însemnat, desigur, în primul rând o activitate operatorie prodigioasã.
Profesorul Hortolomei a practicat o chirurgie vastã, fiind în acelasi timp creator de valori în ortopedie, neurochirurgie, ORL etc, dar si întemeietor de noi specialitãti desprinse din trunchiul chirurgiei generale: urologia si chirurgia cardio-vascularã.
A fost, pentru epoca respectivã, probabil, modelul cel mai complet al "chirurgului general"(O. Franche) (1).
Scoala de chirurgie de la Coltea a însemnat însã, în acelasi timp, si o neobositã activitate de chirurgie experimentalã, probabil cea mai reprezentativã din câte s-au desfãsurat vreodatã în chirurgia româneascã.
Experimentele pe câine în patologia cardio-vascularã au fost de cea mai mare importantã, ele pregãtind atent pasul decisiv al trecerii la operatiile pe cord la om. În aceastã directie, metoda practicã aleasã a fost inducerea unor modele lezionale experimentale la câine (coarctatie de aortã, defect septal atrial, stenozã pulmonarã si mitralã) în scopul lãmuririi unor aspecte ce tin de fiziopatologie si de tehnica chirurgicalã. În aceste conditii se pune la punct tehnica interventiei pentru stenoza mitralã iar în ziua de 18 decembrie 1953 se executã cu succes prima comisurotomie mitralã la om, la noi în tarã.
Pe lângã activitatea chirurgicalã, activitatea stiintificã a profesorului a fost prodigioasã. Mãrturie stau cele peste 350 lucrãri stiintifice publicate la reviste din tarã si strãinãtate, lista lor completã putând fi gãsitã în lucrarea profesorului Burghele dedicatã academicianului N. Hortolomei (1).
Probabil cã pentru literatura chirurgicalã româneascã, lucrarea cea mai importantã rãmâne monumentalul tratat de chirurgie, apãrut în 1955 si redactat împreunã cu I. Turai si cu cei mai renumiti chirurgi din tarã la momentul respectiv (fig. 2).
Figura 1
Figura 2
Format el însusi la scoala chirurgiei experimentale (încã de timpuriu publicã valoroase lucrãri privind reconstructia ureterului si a uretrei prin utilizarea unor lambouri venoase) profesorul Hortolomei si-a educat proprii elevi în acelasi spirit. În Laboratorul de Chirurgie Experimentalã de la Coltea au lucrat multi dintre viitorii sefi de scoalã chirurgicalã din România. Iatã cum, într-o epocã ce ne pare astãzi atât de îndepãrtatã, înaintasii nostri întelegeau sã se dedice medicinei academice în adevãratul ei înteles, de stiintã clinicã, dar si experimentalã, încercând sã gãseascã în experiment rãspunsuri la marile întrebãri ale practicii cotidiene. Un
spirit pe care, din pãcate, în putine locuri îl mai regãsim în România secolului XXI (6, 7, 8).
Nicolae Hortolomei si Spitalul Coltea se confundã în chirurgia româneascã cu notiunea de "scoalã". Desi au existat desigur si alte locuri cu alti formatori de renume, poate nici unul nu s-a identificat într-o mãsurã atât de mare cu acestã notiune. Explicatiile sunt multiple.
A contat, desigur si numãrul mare de elevi ai Coltei ajunsi, la rândul lor, profesori si sefi de scoalã: Theodor Burghele, Ion Juvara, Dan Setlacec, George Litarczek, Bradu Fotiade, Gheorghe Olãnescu, Tiberiu Ghitescu, Ion Busu, Mihai Stãncescu. În acelasi timp trebuie mentionati si elevii Coltei ajunsi sefi de serviciu de chirurgie, dintre care unii au desfãsurat o activitate remarcabilã: Dan Gerota, Stefan Roman, Titel Georgescu, Benone Georgescu, M. Gherasim, Costache Dimitriu, Ion Mãnescu-Cãlãrasi. Pe unii dintre ei, profesorul Hortolomei i-a ajutat direct, sfãtuindu-i ce tip de carierã sã aleagã si în ce loc sã meargã si sustinându-i apoi pentru obtinerea pozitiei dorite. În acelasi timp, i-a stimulat pentru a se forma în spirit academic. "Ne antrena la citit, la învãtat, la abonarea la reviste strãine, ne împrumuta din marea sa bibliotecã cãrti sau colectii de reviste, pentru a ne controla si a ne instrui. El ne-a deschis gustul de a ne face fiecare o bibliotecã de specialitate si-mi este vie în memorie, de pe vremea când eram intern la Iasi, vizita pe care o fãceam în fiecare searã la Libraria "Barasch" împreunã cu profesorul Butureanu, pentru a vedea ce a mai sosit si ce este necesar sã ne procurãm." (Theodor Burghele) (1).
Se mai poate adauga faptul cã, pe lânga chirurgia generalã, la Coltea au luat nastere alte douã specialitãti chirurgicale importante - urologia si chirurgia cardio-vascularã. La Coltea s-au format atât Theodor Burghele cât si Gheorghe Olãnescu, la rândul lor întemeietori de scoalã urologicã si tot la Cotea s-au efectuat primele operatii pe cord deschis din România de cãtre Nicolae Hortolomei si Dan Setlacec (în decembrie 1953 a fost executatã cu succes pentru prima datã divulsia valvei mitrale).
Dar, ceea a contat probabil mai mult decât orice a fost faptul cã la Coltea s-a transmis elevilor spiritul profesorului.
Sã-i dãm cuvântul profesorului Oscar Franche (citat de 1), unul din elevii sãi din scoala ieseanã: "Care sunt calitãtile personale care i-au adus aceastã unanimã consacrare: în primul rând o inteligentã nativã vie, mobilã si suplã, spontanã, capabilã sã sesizeze în fiecare moment faptul principal din noianul datelor accesorii/ atasatã de cunoasterea faptelor în amãnunt, dar iubitoare de idei generale, de sintezã, care sã lege aceste fapte si sã le ordoneze, singura capabilã sã formeze ipoteza de lucru, indispensabilã progresului stiintific.
Aceasta a generat admirabila curiozitate stiintificã a prof. Hortolomei, care marcheazã, caracteristic, personalitatea sa de la începutul activitãtii sale profesionale si stiintifice, pânã la sfârsitul ei.
Îl interesa tot ceea ce era nou si nu de putine ori a schimbat tehnicile chirurgicale în functie de noutãtile apãrute la nivel mondial. Chiar si când a ajuns profesor a continuat sã frecventeze diverse clinici din strãinãtate pentru a fi la curent cu tot ceea ce este nou. Asa s-a întâmplat în 1930, când a petrecut patru luni la Viena, pentru a studia noutãtile apãrute în urologie.
Nu a fost problemã stiintificã în domeniul chirurgiei generale, a patologiei si a chirurgiei urinare si cardiace pe lângã care sã treacã indiferent. Aceastã curiozitate stiintificã si suplete intelectualã l-au condus, în ultima parte a activitãtii sale, în câmpul chirurgiei toracice si, mai ales, al celei cardiace… O extraordinarã putere de muncã si o vointã fermã au fost continuu puse în slujba acestor calitãti…
Personalitatea prof. Hortolomei nu poate fi înteleasã dacã nu se tine seama de faptul cã a fost, într-o mare mãsurã, un mare ambitios. Nu avea însã ambitia meschinã, plinã de invidie si rãutate, a acelora ce nu pot suferi în jurul lor succesul si afirmarea unei alte capacitãti, ci o ambitie creatoare, dinamicã si constructivã, a întregirii personale si a mersului spre progres".
Omul Nicolae Hortolomei era pasionat de muzicã si de picturã, muzeele si sãlile de concerte fiind printre obiectivele preferate cu ocazia vizitelor în strãinãtate. În ceea ce priveste relatia medic-mediu de culturã repeta adesea un citat din cartea lui E. Coehle - "Da filosofia da medicina e outros ensaios": "Medicul trebuie sã treacã dincolo de câmpul sãu profesional si sã-si îmbogãteascã spiritul, evitând astfel sã fie barbarul specializãrii. Cultura nu constituie un argument pentru om, ci o parte integrantã a vietii".
În casa sa din strada Masaryk (fig. 3) la mare pret erau biblioteca impresionantã si extraordinarã colectie de discuri, nu rareori profesorul invitându-si prietenii si colaboratorii la auditii (vezi fig. 4).
Figura 3
Figura 4
În ultimii ani de activitate, profesorul Hortolomei s-a mutat, împreunã cu o parte a colectivului sãu, la Spitalul Fundeni. Aici s-au creat premizele dezvoltãrii chirurgiei cardiace moderne, care, dupã disparitia sa a fost continuatã de cãtre Voinea Marinescu si Dan Setlacec. Totodatã aici a fost înfiintatã o clinicã modernã de chirurgie generalã, care, sub conducerea profesorului Dan Setlacec a devenit una dintre cele mai reputate clinici din tarã. Desi Nicolae Hortolomei a petrecut, doar putin timp în Spitalul Fundeni, faptul cã acesta a devenit, peste ani "nava amiral a medicinei românesti" se datoreazã si adoptãrii, încã de la înfiintare, a modelului de scoalã instituit de profesor în medicina româneascã (6).
Dea lungul unei cariere atât de îndelungate si prodigioase, profesorul Nicolae Hortolomei a primit numeroase recunoasteri, atât pe plan intern, cât si pe plan international.
În anul 1954 i se acordã premiul de stat pentru faptul cã a pus la punct, la noi în tarã, chirurgia cordului si a vaselor mari.
Pe plan extern activitatea sa este recunoscutã fiind membru al Societatii Internationale de Chirurgie, al Societãtii Internationale de Urologie, în cadrul cãreia este ales vicepresedinte în 1939, al Asociatiei Franceze de Chirurgie, al Asociatiei Franceze de Urologie, asociat strãin al Academiei de Chirurgie din Paris, membru al Societãtii Unionale a Chirurgilor din Uniunea Sovieticã, al Societãtii de Chirurgie Pirogov din Leningrad.
N. Hortolomei moare la vârsta de 76 de ani, la 3 ianuarie 1961, dupã o suferintã gravã, producând astfel durere tuturor celor ce îl admirau. Sicriul a fost depus în aula Institutului de Medicinã si Farmacie, din Bucuresti, iar înhumarea a avut loc pe 5 ianuarie, la cimitirul Belu, cu onoruri militare. In Contemporanul, marele poet Tudor Arghezi îi dedicã o tabletã în care scria: "Hortolomei si-a închis ochii în minutul trecerii timpului, la miezul noptii, în anul început. Mi s-ar fi spus cã tocmai închina cu mâna ridicatã paharul, în sãnãtatea omului si a omenirii"… (1).
Întreaga activitate a prof. Hortolomei dovedeste devotamentul sãu pentru omul bolnav, pentru formarea tinerelor generatii din învãtãmântul medical si pentru dezvoltarea scolii de chirurgie românesti.
Prin neobosita preocupare pentru formarea talentelor în chirurgie putem afirma cã pe lângã propria sa activitate chirurgicalã neîntreruptã de peste 5 decenii, influenta lui Hortolomei în chirurgia româneascã se rãsfrânge în mod indirect, prin intermediul elevilor sãi, pânã în zilele noastre.
La aproape 45 de ani de la moartea sa, Nicolae Hortolomei rãmâne o figurã proeminentã a chirurgiei românesti, un adevãrat liant între chirurgia clasicã si cea modernã, între scolile de chirurgie de la Iasi, respectiv Bucuresti, între diverse specialitãti chirurgicale (urologie, chirurgie generalã si cardiovascularã) si un model de creator de scoalã cãtre care ar trebui sã tindem cu totii!

Bibliografie
1. Burghele, Th. - Viata si opera academicianului N. Hortolomei. Ed. Medicalã (Bucuresti), 1976.
2. Schachter, A. - Contributii la istoricul si dezvoltarea învãtãmântului la Iasi. Clinica I de Chirurgie (lucrare de diplomã), U.M.F. Iasi, 1962.
3. Alter, H. - Contributii la istoricul si dezvoltarea învãtamântului la Iasi. Clinica a II a de Chirurgie (lucrare de diplomã). U.M.F. Iasi 1962.
4. Chipail, Gh. - Din Viata, activitatea si gândurile unui chirurg. Ed. Junimea (Bucuresti), 1990.
5. Sârbu, V. - Pagini din istoria chirurgiei românesti. Ed. Academiei Române (Bucuresti), 2002.
6. Setlacec, D. - Amintiri, Mãrturii, Opinii. Interviu realizat de Dr. Dora Petrilã. Ed. Albatros (Bucuresti), 2000.
7. Setlacec, D. - Medicina româneascã - medicina europeanã 1918-1940. Ed. Humanitas (Bucuresti), 1998.
8. Juvara, I. - Asa a fost. Amintirile unui chirurg. Ed. Du Style (Bucuresti), 1996.